Antena 3 CNN Actualitate Deputații au adoptat tacit un proiect prin care se desfiinţează Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării

Deputații au adoptat tacit un proiect prin care se desfiinţează Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării

<1 minut de citit Publicat la 14:45 28 Feb 2017 Modificat la 14:45 28 Feb 2017

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat tacit marţi un proiect de lege prin care se desfiinţează Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anunță Agepres.

Camera Deputaţilor a adoptat tacit un proiect de lege, iniţiat de fostul deputat independent Bogdan Diaconu, prin care se abrogă Legea 48/2002 cu modificările şi completările ulterioare. Prin Legea 48/2002 s-a înfiinţat CNCD, iar abrogarea acestei legi înseamnă desfiinţarea instituţiei. 

Proiectul de lege a fost depus la Parlament pe 26 septembrie 2016. 

Iniţiatorul, explica în expunerea de motive, că abrogarea Legii 48/2002 are ca scop desfiinţarea CNCD, "instituţie bugetară, care a făcut dovada, în decursul anilor, că funcţionează ca o instituţie antiromânească şi antinaţională, fiind un instrument în mâna UDMR şi a altor grupuri de interese, de a anula valorile româneşti, valorile tradiţionale creştine şi drepturile românilor în propria lor ţară". 

Termenul legal de dezbatere şi vot final pentru această iniţiativă a expirat pe 25 noiembrie 2016. Camera Deputaţilor este primul for sesizat, iar Senatul este Cameră decizională

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole