Antena 3 CNN Externe Deputații din Transnistria au cerut oficial ajutorul Rusiei

Deputații din Transnistria au cerut oficial ajutorul Rusiei

Laurențiu Rădulescu
2 minute de citit Publicat la 13:30 28 Feb 2024 Modificat la 14:38 28 Feb 2024

Ei nu au solicitat în mod formal anexarea de către Federația Rusă, așa cum s-a speculat, transmite Antena 3.

În rezoluția adoptată miercuri, politicienii separatiști au invocat constrângeri fiscal-vamale care ar fi fost impuse Tiraspolului de guvernul de la Chișinău.

Deputații s-au reunit având pe agenda oficială discutarea unor probleme economice, însă reuniunea a fost marcată de tensiunile care s-au accentuat după declarațiile opozantului Ghenadie Ciorbă.

Acesta a avertizat, săptămâna trecută că, pe 28 februarie, deputații de la Tiraspol vor cere anexarea regiunii separatiste la Rusia.

Conform aceluiași politician, la doar o zi distanță, pe 29 februarie, Vladimir Putin se va adresa camerelor reunite ale Parlamentului rus, iar cererea făcută de deputații separatiști va fi, probabil, aprobată.

Tensiunile se mențin în așteptarea reacției de la Moscova, chiar dacă documentul adoptat la Tiraspol nu cere anexarea regiunii de către Rusia, ci doar "ajutorul" Rusiei.

Corespondent Antena 3 CNN: În cererea de ajutor către Rusia, Tiraspolul a invocat presiunile de la Chișinău"

"Depinde foarte mult și felul cum această cerere de ajutor care vine dinspre Transnistria spre Federația Rusă va fi interpretată la Moscova.

Joi, președintele rus Vladimir Putin se va adresa națiunii și, cel mai probabil, va lua în calcul această solicitare oficială, care invocă tot felul de presiuni economice, politice, sociale și nu numai, care ar fi exercitate de Chișinău asupra Tiraspolului.

În această dimineață, deputații transnistreni au vorbit foarte mult despre embargoul asupra importului de medicamente și de aparatură medicală și, nu în ultimul rând, despre taxele care au intrat în vigoare de la data de 1 ianuarie.

E vorba de taxe vamale care ar împovăra, spun cei din Transnistria, bugetul transnistrean cu aproximativ 10% din PIB.

Cererea de ajutor lansată de politicienii de la Tiraspol spre Moscova poate lăsa loc la absolut orice interpretare.

"Ajutorul" care poate veni dinspre Federația Rusă poate avea diverse forme însă nimeni nu vorbește oficial, în momentul de față, aici, în Republica Moldova, despre ceea ce ar putea însemna o eventuală anexare a Transnistriei la Rusia.

Totuși, istoria recentă arată că Moscova a invocat pretextul de a veni în ajutorul populației ruse atunci când a anexat Crimeea și a întreținut forțele separatiste în estul Ucrainei, începând din 2014 și până la invazia din 24 februarie 2022. 

Iar în Transnistria s-ar afla undeva la 200.000 de ruși", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Laurențiu Rădulescu.

Conflictul din Transnistria a izbucnit la începutul anilor '90 și a fost alimentat de Rusia

Transnistria, teritoriu situat între Republica Moldova și Ucraina, și-a declarat secesiunea după scurt conflict armat cu armata guvernului de la Chișinău, în 1992.

Rusia, care a intervenit de partea separatiștilor, încă menține 1.500 de soldați acolo, într-o așa-zisă misiune de menținere a păcii.

De la invazia în Ucraina, din februarie 2022, au apărut speculații privind un posibil atac rusesc lansat din Transnistria spre marele oraș-port ucrainean Odesa de la Marea Neagră.

Anul trecut, forțele pro-ruse de la Tiraspol au acuzat Kievul că vrea să le atace teritoriul.

Săptămâna trecută, Ministerul rus al Apărării a afirmat din nou, fără a furniza nicio dovadă, că Ucraina pregătește o "provocare armată" împotriva Transnistriei.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole