Antena 3 CNN Actualitate Social Deputat USR: DNA, preocupată mai mult de imagine. Kovesi să facă pasul înapoi

Deputat USR: DNA, preocupată mai mult de imagine. Kovesi să facă pasul înapoi

<1 minut de citit Publicat la 13:57 25 Sep 2017 Modificat la 13:57 25 Sep 2017

Dosarul care ajunge în Parlament cu privire la cererea Camerei Deputaților, astfel încât ministrul Rovana Plumb să fie urmărită penal va provoca scandal politic cu opoziția. Din partea USR vine reacția deputatului Emanuel Ungureanu, care crede că de fapt acțiunea de acum a DNA este una de imagine pentru doamna Kovesi.

Emanuel Ungureanu crede că, în acest moment, conducerea DNA este preocupată mai degrabă de acțiuni de PR, decât de derularea rapidă a anchetelor pe cazuri de mare corupție.

„Am ajuns să cred ce a spus la un moment dat Mircea Badea într-o emisiune, anume că a fost contactat de Laura Codruța Kovesi pentru a face PR instituției. Doamna Kovesi nici nu a negat acest lucru. De altfel, chiar și acum DNA pare preocupată de imagine.

Asistăm la o decredibilizare tot mai mare a instituției. Datele din dosarul ‘Insula Belina’  erau cunoscute de patru ani. Până acum, ancheta trebuia să fie finalizată. Îmi este teamă că undeva a existat un pact făcut, la o partidă de tenis poate, între acești oameni”, a spus deputatul Ungureanu într-o intervenție pentru PSNews.ro.

 

Etichete: imagine DNA Kovesi
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole