Antena 3 CNN Politică Deputat PSD, despre condiţiile impuse pentru aderarea la Schengen: Sunt chestiuni tehnice pe care România le-a făcut

Deputat PSD, despre condiţiile impuse pentru aderarea la Schengen: Sunt chestiuni tehnice pe care România le-a făcut

2 minute de citit Publicat la 17:35 15 Noi 2018 Modificat la 17:35 15 Noi 2018

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat joi că raportul MCV este nedrept, neloial şi ipocrit faţă de România, el subliniind că nu este "în regulă" ca ţările să fie tratate "cu dublă monedă".

"Raportul MCV era de aşteptat că o să fie aşa, însă, pe de o parte, este nedrept, pe de altă parte, este neloial şi ipocrit faţă de noi, ca parteneri, pentru că nu poţi să pui la nesfârşit tot felul de condiţionalităţi şi condiţii. Prima dată au fost cinci, după aia s-au mărit la 10 şi aşa mai departe, timp în care la celelalte ţări care au intrat în Schengen nu ai pus nicio condiţie, adică chestia asta cu dublă monedă, pe anumite ţări le tratezi într-un fel şi pe altele le tratezi în alt fel, sigur că nu este în regulă", a spus Rădulescu, la Parlament.

El a afirmat că România a îndeplinit toate chestiunile tehnice care ţin de condiţiile pentru aderarea la Schengen.

"Condiţiile care trebuiau puse pentru Schengen erau de securitate naţională, de graniţe, cum să securizezi graniţele, chestiuni tehnice pe care România le-a făcut. Ulterior, tot au inventat condiţii şi sigur că punctul de vedere al nostru, cel puţin al PSD, dar am văzut că şi al unor europarlamentari de-ai noştri, a fost foarte clar: atâta timp cât în ţările lor, ceilalţi parteneri ai noştri, celelalte ţări europene nu îşi pun aceleaşi condiţii, adică vrei tu Germania să arăţi că noi suntem cei defecţi, fă-ţi şi tu DNA şi ANI la tine în ţară, vrei tu Germania sau Franţa să ne ceri nouă să schimbăm legile cum vreţi voi sau să ne punem procurorii sau să schimbăm anumite persoane, chit că este procuror general, faceţi şi voi în ţara voastră la fel. Atâta timp cât voi, în ţările voastre, vă comportaţi într-un anumit fel, acceptaţi corupţia la cel mai înalt nivel, după care ne daţi nouă lecţii, că suntem români, când leagănul civilizaţiei noastre este mult peste civilizaţia voastră, pentru că aici a fost prima scriere din lume şi multe exemple. Când, probabil, Brâncuşi făcea statui, ei pe la curţile regale inventau homosexualitatea sau făceau orgii, că ştim toţi din istorie asta", a susţinut Cătălin Rădulescu.

Deputatul PSD a opinat că ţările care se simt nedreptăţite trebuie să facă front comun.

"Eu cred că trebuie făcut acum front comun, toate ţările astea care se simt aşa nedreptăţite, prin aceste decizii, inclusiv Italia, inclusiv Spania, inclusiv Ungaria, Cehia, Polonia şi toţi ceilalţi să facă front comun şi să arate câtorva ţărişoare, că nu le mai pot numi ţări - Germania, Franţa, Olanda, Austria de exemplu - să le arate că majoritatea în comunitatea europeană este inversă, nu patru ţări pot să decidă pentru restul de ţări până la 27, ci invers, celelalte ţări să decidă şi să îşi impună punctul de vedere, pentru că nu se poate la nesfârşit ca patru ţări să hotărască pentru celelalte ţări. Este o lipsă de respect, este o lipsă de credibilitate şi, în primul rând, ei să îşi facă aceleaşi reguli ca la noi", a declarat deputatul PSD. 

Sursă: Agerpres
Etichete: Catalin Radulescu
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole