Antena 3 CNN Life Depresia sau atacurile de panică, cele mai adânci "răni" provocate de pandemie şi de războiul de la graniţă

Depresia sau atacurile de panică, cele mai adânci "răni" provocate de pandemie şi de războiul de la graniţă

Cristina Ştefan
1 minut de citit Publicat la 12:19 12 Apr 2022 Modificat la 12:58 12 Apr 2022

Specialiştii atrag atenţia că foarte mulţi pacienţi sunt trimişi la psiholog sau psihiatru după lungi perioade de investigaţii medicale.

De cele mai multe ori, aceste persoane trăiesc cu teama că au o boală incurabilă.

Povestea Irinei, tânăra care credea că suferă de o boală incurabilă

Irina are 29 de ani şi a fost spitalizată două săptămâni când a trecut prin COVID-19. După ce s-a vindecat, povesteşte că a trăit mult timp cu teama că ar putea avea o boală gravă care o va despărţi de cei dragi.

"Mi se parea că am o boală incurabliă, mă gândeam că am cancer. Ajunsesem în stadiul în care spuneam că nu mai pot să scap de această patologie. Mă gândeam că nu mai pot să îmi văd familia", mărturiseşte Irina Ceangu, pacientă.

Din fericire nu avea nicio afecţiune gravă, ci doar atacuri de pacină.

Irina a reuşit să depăşească aceste obstacole cu ajutorul unui psiholog

Pandemia şi războiul de lângă graniţă au închis multe visuri într-un cufăr fără cheie.

Depresia şi atacurile de panică s-au acutizat sau au apărut chiar şi la cei mai optimişti oameni, atrag atenţia medicii. În multe cabinetele numărul pacienţilor s-a dublat.

Afecţiunile cu care se confruntă oamenii în această perioadă

"Din ce în ce mai multe persoane au început să sufere de depresie, anxietate, atacuri de panică, tulburari alimentare, cumva de obezitate, bulimie. Putem spune că sunt afecţiuni noi care au apărut în această perioadă", a declarat psihologul Constantin Cornea, în exclusivitate pentru Antena 3.

Nu puţini sunt cei care au ajuns la psihiatru sau psiholog după multe investigaţii medicale.

Stările de anxietate pot duce la afecţiuni digestive, cardiovasculare, neurologice sau dermatologice. Din acest motiv foarte multi pacienţi crezând că au o altă patologie gravă apelează târziu la un medic psihiatru.

Costul şedinteţor de psihologie sau terapie ridică probleme pentru mulţi români.

Specialiştii le recomandă acestora să apeleze sau ONG- uri, la spitalele sau clinicile care oferă astfel de servicii gratuit.
 

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole