Antena 3 CNN Actualitate Amenzi usturătoare pentru românii care stau la bloc sau la casă și nu respectă o regulă de bun simț | Greșeala care îi costă până la 45.000 de lei și chiar pușcăria

Amenzi usturătoare pentru românii care stau la bloc sau la casă și nu respectă o regulă de bun simț | Greșeala care îi costă până la 45.000 de lei și chiar pușcăria

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 00:00 05 Oct 2023 Modificat la 10:55 05 Oct 2023

Este vorba despre cei care aruncă obiecte casnice de folosință îndelungată, precum mobilă sau saltele, sau deșeuri provenite în urma renovărilor, pe domeniul public.  

Potrivit noii legislații modificate la începutul acestui an, deșeurile sunt definite ca fiind orice substanță sau obiect pe care deținătorul le aruncă sau are intenția sau obligația să le arunce. Pe de altă parte, același act normativ definește deșeurile municipale ca: 

  • deșeuri amestecate și deșeuri colectate separat de la gospodării, inclusiv hârtia și cartonul, sticla, metalele, materialele plastice, biodeșeurile, lemnul, textilele, ambalajele, deșeurile de echipamente electrice și electronice, deșeurile de baterii și acumulatori și deșeurile voluminoase, inclusiv saltelele și mobila; 
  • deșeuri amestecate și deșeuri colectate separat din alte surse, în cazul în care deșeurile respective sunt similare ca natură și compoziție cu deșeurile menajere. 

Cu alte cuvinte, deșeurile municipale nu includ deșeurile provenite din producție, agricultură, silvicultură, pescuit, fose septice și rețeaua de canalizare și tratare, inclusiv nămolul de epurare, vehiculele scoase din uz sau pe cele provenite din activități de construcție și desființări. 

Așadar, potrivit OUG 92/2021, abandonarea, aruncarea, ascunderea, incendierea sau îngroparea deșeurilor de orice fel, dar și eliminarea, deținerea, păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate în acest scop sunt interzise. 

Amenzi usturătoare și chiar pușcărie

La începutul anului, prin Legea nr. 17/2023, amenzile stabilite pentru persoanele fizice în cazul nerespectării legislației privind regimul deșeurilor au fost majorate, iar aplicarea lor, extinsă. 

Mai precis, cei ce nu respectă interdicțiile amintite riscă amenzi cuprinse între 30.000 și 45.000 de lei. Pe lângă amenzi, în aceste cazuri se aplică și sancțiunea contravențională complementară de confiscare a vehiculelor, bunurilor și mijloacelor folosite la săvârșirea contravenției pentru abandonarea/  aruncarea/ eliminarea deșeurilor în spații neautorizate, incendierea deșeurilor, îngroparea deșeurilor, după caz, scrie avocatnet.ro.

Mai mult decât atât, când cantitatea sau impactul deșeurilor asupra mediului ori asupra vieții, integrității corporale sau sănătății persoanelor nu poate fi neglijată, se poate aplica pedeapsa cu închisoarea de la unu la cinci ani pentru nerespectarea regulilor privind regimul deșeurilor.

Ce putem face cu deșeurile voluminoase 

Cei interesați să scape de anumite deșeuri voluminoase pot depozita, în anumite zile stabilite de firma de salubritate, un astfel de deșeu în fața casei sau a blocului, dar trebuie să contacteze firma de salubritate pentru a indica adresa exactă. De cele mai multe ori, colectarea deșeurilor voluminoase în zilele stabilite de firma de salubritate nu implică niciun cost. 

Pe de altă parte, în cazul în care vorbim despre deșeuri provenite din renovarea sau construirea casei, colectarea, sortarea și depozitarea lor se fac contra cost. Și în acest caz, recomandarea este de a lua legătura cu operatorul de salubritate din zona în care se află locuința sau cu alte firme specializate din domeniu.

Etichete: amenda deseuri
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole