Antena 3 CNN Life Sănătate Dependenţa de jocuri este inclusă oficial pe lista tulburărilor psihice

Dependenţa de jocuri este inclusă oficial pe lista tulburărilor psihice

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 20:17 18 Iun 2018 Modificat la 20:17 18 Iun 2018

Dependenţa de jocuri video a fost inclusă luni în mod oficial pe lista afecţiunilor mintale de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), în aceeaşi categorie cu dependenţa de cocaină şi cu dependenţa de jocuri de noroc, au anunţat experţii acestei instituţii internaţionale, citaţi de AFP.

Tulburările psihice generate de dependenţa de jocuri video ("Gaming disorder") au fost incluse în cea de-a 11-a ediţie actualizată a Clasificării Internaţionale a Bolilor şi Problemelor de Sănătate (ICD-11), care reprezintă prima actualizare globală a acestei nomenclaturi de la începutul anilor 1990 şi până în prezent.

„După ce am consultat experţi din lumea întreagă şi am examinat literatura de specialitate într-o manieră exhaustivă, am decis că această tulburare ar trebui să fie adaugată” pe această listă, a declarat pentru AFP directorul departamentului de Sănătate mintală şi de luptă contra toxicomaniei din cadrul OMS, Shekhar Saxena.

OMS a publicat în ianuarie o definiţie a acestei tulburări, anunţând că ea urma să fie recunoscută în mod oficial drept o maladie.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole