Reprezentanţii Departamentului de Stat au solicitat joi seara Rusiei să-şi închidă consulatul din San Francisco şi să predea controlul asupra a două anexe diplomatice din Washington DC şi New York. Această măsură vine drept răspuns după ce Kremlinul a anunţat luna trecută reducerea la jumătate a corpului diplomatic american din Rusia, transmite Reuters, potrivit news.ro.
În urmă cu o lună, guvernanţii ruşi au ordonat Statelor Unite să-şi reducă la jumătate corpul diplomatic din Rusia, de la 755 la 455 de persoane, după ce congresmenii au adoptat o nouă lege a sancţiunilor împotriva Kremlinului, ca urmare a interferenţei în alegerile prezidenţiale americane, în încercarea de a înclina balanţa electorală spre Donald Trump.
”Credem că aceste acţiuni au fost nejustificate şi în detrimentul relaţiei dintre ţările noastre”, a declarat purtătoarea de cuvânt a departamentului de Stat, Heather Nauert.
Statele Unite au cerut închiderea Consulatului General al Rusiei din San Francisco, a unei arhive din Washington D.C., precum şi a unei anexe consulare din New York.