Antena 3 CNN Externe Departamentul de Stat al SUA, mesaj pentru România cu ocazia Zilei Naționale

Departamentul de Stat al SUA, mesaj pentru România cu ocazia Zilei Naționale

<1 minut de citit Publicat la 17:04 01 Dec 2017 Modificat la 17:04 01 Dec 2017

Departamentul de Stat al SUA a transmis vineri un mesaj românilor cu ocazia Zilei Naționale a României. 

"În numele Guvernului Statelor Unite ale Amerciii, felicit poporul român cu ocazia celei de-a 99-a aniversări a creării României moderne. Statele Unite sunt recunoscătoare pentru parteneriatul nostru strategic de 20 de ani şi pentru cooperarea României în împlinirea ţelurilor noastre de prosperitate, securitate şi democraţie. Salutăm extinderea relaţiilor comerciale bilaterale, care au stimulat creşterea economică şi legăturile noastre de afaceri. Statele Unite salută România ca pe un aliat dedicat în susţinerea securităţii regionale şi globale. Angajamentul României de a-şi îndeplini obligaţiile NATO şi de a continua să participe la eforturile internaţionale de pace şi stabilitate în Afganistan şi Irak este remarcabil", se arată în comunicatul postat pe site-ul Departamentului de Stat, fiind semnat de secretarul de stat american, Rex Tillerson. 

"Statele Unite se alătură tuturor românilor în celebrarea acestei zile istorice şi în reafirmarea libertăţilor democratice care au inspirat înfiinţarea naţiunilor noastre", a mai precizat Tillerson. 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole