Antena 3 CNN Actualitate Denunţ penal la DNA împotriva lui Sorin Grindeanu şi Florin Iordache

Denunţ penal la DNA împotriva lui Sorin Grindeanu şi Florin Iordache

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 10:24 25 Ian 2017 Modificat la 10:24 25 Ian 2017

Mihai Poliţeanu, Elena Ghioc şi Răzvan Patachi, membri ai asociaţiei „Iniţiativa România”, anunţă că au depus un denunţ penal la DNA împotriva premierului Sorin Grindeanu şi Florin Iordache, ministru al Justiţiei.

Ei susţin că premierul şi ministrul Justiţiei „au dezinformat Parlamentul României şi preşedintele României cu privire la intenţiile de a promova graţierea şi modificarea codurilor penale prin procedura ordonanţei de urgenţă”.

„Împreună cu colegii și prietenii Elena Ghioc și Razvan Patachi, am depus ieri la Direcția Națională Anticorupție un denunț penal împotriva lui Sorin Grindeanu, Prim-ministru al Guvernului României, și Florin Iordache, ministru al Justiției în Guvernul României, pentru comiterea următoarelor infracțiuni:

1. Favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin (1) din Codul penal - „Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate [...]”

2. Prezentarea, cu rea-credință, de date inexacte Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prevăzută de art. 8 alin (1) lit. b) din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială”, a anunţat Mihai Poliţeanu pe pagina sa de Facebook.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole