Antena 3 CNN Actualitate Dentiştii revin la cabinete cu teamă: ''Fiecare pacient care ne intră în cabinet ar trebui tratat, ca şi cum ar fi un potenţial infectat!''

Dentiştii revin la cabinete cu teamă: ''Fiecare pacient care ne intră în cabinet ar trebui tratat, ca şi cum ar fi un potenţial infectat!''

<1 minut de citit Publicat la 13:56 06 Mai 2020 Modificat la 13:56 06 Mai 2020

''Trebuie să ne procurăm echipamente de protecţie. Colegiul Medicilor a avut o şedinţă finală ieri şi au avut o decizie. Ne-au dat norme de reglementare în care ni se spune că trebuie să evaluăm foarte bine pacienţii înainte, să avem acel chestionar pe care toată lumea îl face la nivel naţional.

Nu are nimeni cum să ştie dacă este infectat sau nu. Ideea e că fiecare pacient care ne intră în cabinet ar trebui tratat, ca şi cum ar fi un potenţial infectat. Nivelul nostru de protecţie ar trebui să fie cel maxim (...) Pacienţii foarte mulţi sunt speriaţi. Le e teamă că vor lua de la stomatolog. NU trebuie să se teamă, pentru că noi avem un nivel de echipare extraordinar de profesionist şi noi nu putem transmite nimic. De asemenea, nivelul de sterilizare în cabinet este unul maxim'', a spus Anca Vereanu, medic primar stomatolog.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole