Antena 3 CNN Actualitate Dentista de la Brăila ar fi fost ucisă pentru că nu i-a tratat suspectului măseaua care îl durea. Noile ipoteze ale anchetatorilor

Dentista de la Brăila ar fi fost ucisă pentru că nu i-a tratat suspectului măseaua care îl durea. Noile ipoteze ale anchetatorilor

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:31 26 Iul 2024 Modificat la 12:50 26 Iul 2024

Noi ipoteze sunt luate în calcul de anchetatori după ultimele probe adunate în cazul crimei de la Brăila. Prima dintre ele -  doctoriţa ar fi fost ucisă pentru că nu i-a tratat agresorului măseaua care îl durea. 

O altă pistă pe care merg anchetatorii este tentativa de furt: dentista l-ar fi prins pe bărbat în timp ce îi jefuia cabinetul. Nici mobilul unei agresiuni sexuale nu e exclus. 

Urmează noi audieri, iar principalul suspect va fi dus din nou la INML pentru a fi suspus unei expertize psihiatrice. 

Au trecut aproape zece zile de la moartea violentă a doctoriței din Brăila, dar anchetatorii nu au reușit încă să afle mobilul crimei. Nu au găsit nici arma folosită, iar principalul suspect nu recunoaște nimic. Probele ridicate în urma perchezitiilor sunt duse la expertiză, urmează noi verificări și alte audieri în dosar.

În cea de-a 9-a zi de la uciderea medicului stomatolog Marina Gavril, trei descinderi au avut loc începând cu ora 6:00, la casa părinților principalului suspect de crimă, la cea a socrilor săi, dar și la locuința acestuia. Încă de la prima descindere, polițiștii de la Judiciar și criminaliștii au ridicat un briceag cu lama de 17 centimetri pus în bibliotecă printre niște cești de porțelan. Obiectul a fost sigilat și va fi expertizat. 

Apoi, perchezitiile s-au mutat în casa suspectului, situată la circa 150 de metri de cabinetul unde a avut loc crima. Două ore au durat acestea, fiind o suprafață mare de acoperit. Din casa lui Maricel, mascații au ieșit cu o cutie în care, neoficial, s-ar fi aflat haine ale suspectului ridicate pentru expertiză. 

Suspectul a fost dus apoi la IPJ pentru o nouă rundă de audieri, după cum spun sursele Antena3. Între timp a venit și noul lui avocat de la Galati. Telefonul doctoriței ucise este în continuare dispărut. 
Deocamdată, nu sunt elemente importante apărute nici în ceea ce privește motivul pentru care bărbatul ar fi ucis-o pe doctorița de 41 de ani.

Acesta va fi suspus unei expertize psihiatrice, posibil la la Institutul Mina Minovici din Capitală.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole