Antena 3 CNN Actualitate Locale Denisa a murit la numai 18 ani, după două luni de la cumplitul accident din Mirşid

Denisa a murit la numai 18 ani, după două luni de la cumplitul accident din Mirşid

1 minut de citit Publicat la 13:05 12 Feb 2020 Modificat la 13:05 12 Feb 2020

Tânăra de 18 ani s-a stins din viaţă, în această dimineaţă, din cauza unor complicaţii la plămâni, care s-au dovedit a fi fatale.

În ciuda eforturilor depuse de medici, Denisa nu a mai putut fi salvată.

Pentru tânăra din Popeni, prietenii şi rudele au organizat inclusiv o campanie pentru donare de sânge, iar oamenii au răspuns pozitiv, astfel că toată lumea credea că fata îşi va reveni.

La scurt timp după accidentul cumplit, tânăra a fost transferată la Spitalul de Urgenţă Cluj, acolo unde a stat internată aproape o lună.

Din nefericire, la două luni de la accident, starea Denisei s-a înrăutăţit, iar medicii nu au mai putut face nimic, notează ziaruldesalaj.ro.

Denisa, victimă a unui cumplit accident în Mirşid, Sălaj

Accidentul în urma căruia Denisa şi-a pierdut viaţa s-a produs în noaptea de 7 spre 8 decembrie 2019, în jurul orei 03.30, pe DN 1H, în comuna Mirşid din Sălaj.

Un tânăr de 19 ani din Mirşid, vărul Denisei, a condus un autoturism marca BMW, iar la un moment dat, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, respectiv carosabil umed, a pierdut control volanului.

Maşina a intrat în plin într-un parapet metalic, iar bucăţile de fier au străpuns autoturismul. Şoferul a fost rănit uşor, în timp ce Denisa, care se afla pe scaunul din dreapta-faţă, a suferit răni grave.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole