Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Demnitarii își măresc salariile în 2024, dar n-au bani pentru profesori. Sumele pe care le vor încasa președintele, premierul și parlamentarii | Avem cifrele

Demnitarii își măresc salariile în 2024, dar n-au bani pentru profesori. Sumele pe care le vor încasa președintele, premierul și parlamentarii | Avem cifrele

Andreea Ştefan
2 minute de citit Publicat la 23:20 07 Dec 2023 Modificat la 23:53 07 Dec 2023

Într-un proiect de Ordonanță de Urgență, demnitarii României au decis să își mărească salariile cu 5% în anul 2024. Așadar, președintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă și toți parlamentarii vor beneficia de această majorare de 5%.

Asta în timp ce pentru alocațiile copiilor se vor da în plus doar 35 de lei.

”Art. I - (1) Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2024, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice potrivit prevederilor legale în vigoare se majorează cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2024, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023”, se arată în Ordonanța de Urgență.

Șeful Cancelariei Primului Ministru, Alexandru-Mihai Ghigiu, a explicat, în direct la Antena 3 CNN, cât înseamnă această creștere de 5% pentru un secretar de stat cu salariul net de 9.700 de lei - 500 de lei în plus la salariu.

În același timp, conform proiectului de ordonanță, se propune o reducere a finanțării alocate Educației, în timp ce salariile profesorilor urmează să crească cu aproximativ 20% în două etape distincte. În această propunere, veniturile personalului plătit din fonduri publice vor cunoaște o creștere, cu mențiunea că sporurile și primele vor fi înghețate.

Proiectul Ordonanței de Urgență poate fi consultat AICI.

De asemenea, se propune amânarea până în 2025 a implementării dispozițiilor conform cărora bugetul alocat Educației ar trebui să atingă 15% din totalul bugetului statului.

Mai mult decât atât, salariile profesorilor vor avea parte de două majorări, de 13% în ianuarie și încă 7% la jumătatea lui 2024, spre nemulțumirea celor din sistem care așteptau încă din prima lună o majorare de 40%.

”Prin derogare de la prevederile alin. (1) și de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază ale personalului didactic, personalului didactic auxiliar precum și ale personalului nedidactic se majorează în anul 2024 după cum urmează:

a) începând cu data de 1 ianuarie 2024 cu un procent de 13% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023;

b) începând cu data de 1 august 2024 cu un procent de 7% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023”, se arată în proiectul de ordonanță.

Etichete: salarii demnitari
Citește mai multe din Sinteza zilei
» Citește mai multe din Sinteza zilei
TOP articole