Antena 3 CNN Actualitate Demiteri masive în Ministerul Sănătății, după scandalul crizei vaccinurilor

Demiteri masive în Ministerul Sănătății, după scandalul crizei vaccinurilor

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 20:03 26 Iul 2017 Modificat la 20:03 26 Iul 2017

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a propus schimbarea din funcţie a directorilor executivi şi a celor care ocupă funcţia de directori executivi adjuncţi ai direcţiilor de sănătate publică din judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Neamţ, Prahova şi Ilfov, în urma analizei privind implementarea campaniei naţională de vaccinare, informează Ministerul Sănătăţii.

„Cinci Direcţii de Sănătate Publică nu au reuşit să îşi îndeplinească misiunea legală. În cazurile semnalate, rata de vaccinare la nivel judeţean este sub 50%, un nivel extrem de redus comparativ cu obiectivul asumat. Prin urmare, neîndeplinirea misiunii legale privind realizarea programului naţional de vaccinare a pus în mişcare o serie de acţiuni şi sancţiuni menite să îmbunătăţească performanţa acestor organisme locale”, precizează MS.

Propunerea de schimbare a reprezentanţilor DSP-urilor a fost prezentată premierului Mihai Tudose, în scopul eficientizării activităţii instituţiilor de sănătate publică la nivel local.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole