Antena 3 CNN Externe Masacrul delfinilor din Marea Neagră. Mii de delfini au murit din cauza invaziei ruse, acuză Zelenski

Masacrul delfinilor din Marea Neagră. Mii de delfini au murit din cauza invaziei ruse, acuză Zelenski

Silvia Preda
<1 minut de citit Publicat la 21:12 07 Dec 2022 Modificat la 21:13 07 Dec 2022

''Războiul rus a avut un impact enorm asupra faunei din ţara noastră'', a criticat el, exprimându-şi regretul în legătură cu consecinţele devastatoare asupra ecosistemelor.

Preşedintele ucrainean a afirmat că autorităţile competente în materie de protecţie a mediului "culeg probe ale acestor crime şi intenţionează să tragă la răspundere Rusia pentru acest ecocid în Ucraina", informează AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit directorului Parcului Naţional "Limanele Tuzlei" din sud-vestul Ucrainei, intervievat în cadrul acestui reportaj, masacrul delfinilor din Marea Neagră are drept cauză principală "prezenţa submarinelor şi a ambarcaţiunilor de război" în aceste ape începând cu sfârşitul lunii februarie, ceea ce "a pus o presiune enormă asupra mediului marin".

Mii de delfini din Marea Neagră au murit din cauza invaziei ruse, acuză Volodimir Zelenski

"Estimăm că 50.000 de delfini au murit din cauza războiului", a declarat Ivan Rusev, dintre care 2.500 "au fost descoperiţi (pe plaje) în regiunea Odesa, în Crimeea anexată, precum şi în Bulgaria, Turcia şi România".

Bilanţul reprezintă 20% din populaţia acestor cetacee în Marea Neagră, recenzată la 250.000 de exemplare în 2020 şi care era deja afectată de presiunea pescuitului şi a poluării, potrivit autorităţilor ucrainene.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole