Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Deficit de personal la judecătoriile din România. Au fost date termene și în 2025 | Avocat: ”Trebuie luate măsuri urgente”

Deficit de personal la judecătoriile din România. Au fost date termene și în 2025 | Avocat: ”Trebuie luate măsuri urgente”

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 19:39 08 Feb 2024 Modificat la 19:39 08 Feb 2024

În Drobeta Turnu Severin judecătoria funcţionează cu puțin peste 33% din schemă completă. Sunt deja date termene chiar şi în 2025.

Deşi Consiliul Superior al Magistraturii a decis că nu vor fi lucrate mai mult de 40 de dosare pe lună, măsura nu este respectată în multe cazuri.

Cătălin este implicat într-un proces civil la Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Litigiul este unul simplu, legat de obţinerea titlului de proprietate a unui teren.

”Am un proces civil cu un UAT din Mehedinți. Este un proces simplu de o punere în posesie la un teren care s-a cumpărat. Problema este că ni s-a dat termen pe 4.12.2024.

E un teren cumpărat, achitat de anul trecut, este o procedură foarte simplă. Nu știm nici în decembrie ce se întâmplă, că te trezești că îți mai dă un termen în 2025 și așa te întinzi 10 ani cu un proces foarte simplu”, spune Cătălin.

Situația nu este, însă, singulară. Astfel de cazuri sunt din ce în ce mai dese în ultima vreme din cauza lipsei de personal.

”Din păcate avem termene și în decembrie, cred că și anul viitor s-au dat. La judecătoria Drobeta Turnu Severin, dintr-o schemă de 27 de judecători, nu sunt decât 9. Asta înseamnă că vorbim de 33% din schemă completă, ceea ce înseamnă că fiecare judecător are foarte multe dosare pe complet și, având în vedere și recomandarea CSM, că nu au voie să intre cu mai multe dosare pe ședință, evident că se dau termene mult mai lungi”, a declarat avocatul Daniel Pescaru.

”Nu este posibil ca dosare de 3,4,5 ani să treneze și să nu fie soluționate. Mai ales în contextul în care milioane de români sunt plecați din țară și vin special să rezolve aceste probleme. Cred că trebuie luate măsuri foarte urgente”, spune și avocatul Dan Rolea.

La Judecătoria Drobeta Turnu Severin, deși sunt oficial 18 locuri neocupate, Consiliul Superior al Magistraturii a scos la concurs doar 5 posturi. La Tribunalul Mehedinţi, schema de judecători este de 41, în prezent fiind un deficit de 9 judecători.

”Volumul este destul de mare de muncă în materie penală. Pot să va spun că toți judecătorii au soluționat minim 500 de cauze, ceea ce e foarte mult având în vedere că și cauzele sunt deosebit de complexe”, a declarat Cosmin Sima, vicepreședintele Tribunalului Mehedinți.

Deficitul de personal din justiție înseamnă, pe de o parte, procese mai lungi și tergiversări și, pe de altă parte, o scădere a actului de justiție.

Etichete: judecătorii
Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole