Antena 3 CNN Economic Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni, dublu faţă de anul trecut

Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni, dublu faţă de anul trecut

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 20:26 27 Mai 2024 Modificat la 20:26 27 Mai 2024

Deficitul bugetar a urcat la 3,24% din Produsul Intern Brut (PIB) după primele patru luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 57,29 miliarde de lei, faţă de 35,88 miliarde de lei sau 2,06% din PIB după primele trei luni, potrivit datelor publicate luni de Ministerul Finanţelor.

"Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde de lei, respectiv 3,24% din PIB faţă de deficitul de 27,35 miliarde de lei, respectiv 1,70% din PIB aferent celor patru luni ale anului 2023", precizează Ministerul Finanţelor.

Conform sursei citate, deficitul lunii aprilie 2024 a fost influenţat şi de suma de 9,33 miliarde lei (0,53% din PIB) reprezentând plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legile speciale, aferente lunii mai, din bugetul asigurărilor sociale de stat (8,31 miliarde lei) şi bugetul de stat (1,02 miliarde lei) conform HG nr. 422/2024.

Veniturile totale au însumat 182,7 miliarde de lei în primele patru luni ale anului 2024, înregistrând o creştere de 15,3% în ritm anual, susţinută cu precădere de încasările din venituri curente - contribuţii de asigurări, TVA, impozit pe profit, impozit pe salarii şi venituri nefiscale -, respectiv de fondurile europene.

Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei

Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 15,59 miliarde lei, consemnând o dinamică pozitivă de 19,0% (an/an). Veniturile din impozitul pe salarii au înregistrat un avans de 21,3%, peste evoluţia fondului de salarii din economie (17,8% ), evoluţia acestei categorii de încasări fiind influenţată de modificarea reglementărilor privind facilităţile fiscale acordate salariaţilor din sectorul construcţii, agricol, industria alimentară şi a activităţilor de creare de programe pentru calculator (OUG nr. 93/2023 şi Legea nr. 296/2023), majorarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată (HG nr. 900/2023), precum şi majorarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată pentru sectoarele construcţii, agricol şi industria alimentară (OUG nr. 93/2023).

Evoluţii pozitive au fost înregistrate şi în cazul încasărilor din impozitul pe veniturile din pensii (58,7%) şi aferente declaraţiei unice (32,3%). Bugetul pentru acest an este construit pe un deficit în scădere la 5% din PIB, de la 5,68% din PIB în 2023.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole