Presupusul criminal le-a mărturisit anchetatorilor că între el și victimă ar fi avut loc o luptă iar tânărul s-ar fi lovit accidental.
Deși tânărul a refuzat în primă fază să dea declarații în fața anchetatorilor, acesta ar fi recunoscut, în cele din urmă, că între el și prietenul lui a avut loc o ceartă. În urma acesteia cei doi s-au luat la bătaie, iar victima ar fi căzut și s-ar fi lovit.
Mai mult decât atât, băiatul a declarat în fața anchetatorilor că și-a târât prietenul în stradă în încercarea de a-l salva.
Cu toate acestea, principala ipoteză a anchetatorilor este faptul că tânărul și-a ucis prietenul și a încercat să mușamalizeze crima târând trupul neînsuflețit al acestuia în stradă.
Între timp, familia tânărului de 25 de ani este în continuare în șoc.
Urmează ca acesta să fie înmormântat zilele următoare.
Vecinii tânărului au povestit în fața anchetatorilor că au auzit, în timpul nopții, diverse zgomote venind din partea apartamentului lui Doru Adrian, dar și vocile unor persoane care păreau că se ceartă.
Tânărul în vârstă de 25 de ani locuia, împreună cu iubita lui, într-un apartament din cartierul Aviației, din București.