Antena 3 CNN Actualitate Declarațiile lui George Buhnici despre ”femeile cu vergeturi pe plajă”, anchetate de Consiliul pentru Combaterea Discriminării | Ce amendă riscă

Declarațiile lui George Buhnici despre ”femeile cu vergeturi pe plajă”, anchetate de Consiliul pentru Combaterea Discriminării | Ce amendă riscă

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:57 20 Iul 2022 Modificat la 10:57 20 Iul 2022

”Se va analiza limita libertății de exprimare în raport cu dreptul la demnitate al femeilor și în general al oamenilor din perspectiva aspectului fizic.

O astfel de analiză durează 90 de zile în principiu, dar când e vorba mesaje publice, ne străduim să dăm o soluție cât mai repede”,  a declarat pentru G4Media Csaba Asztalos, președintele CNCD.

”În principiu, condiția femeii în societatea din România e una dificilă.

Suntem pe primul loc în UE la mame minore, pe primele locuri la traficul de ființe umane – toate acestea au legătură cu tratamentul în societate.

Există și violența de familie cu femei ucise în fiecare an. Toate acestea au legătură cu un comportament în societate față de femei, unele moștenite istoric, altele create în diferite conjuncturi – competiție politică, publicitate etc, în care este exploatată sexualitatea femeii”.

Dacă se constată o faptă de discriminare, colegiul CNCD poate aplica o amendă contravențională între 2.000 și 100.000 de lei.

De unde a început scandalul

George Buhnici a stârnit un nou val de reacţii pe reţelele sociale după ce a făcut declaraţii halucinante de la festivalul Neversea. 

Părerile sale tranşante despre aspectul fizic al tinerelor care nu au grijă de corpul lor şi care se afişează în costum de baie „cu celulită şi vergeturi” au stârnit un val de reacţii în mediul online.

Susţinător al sportului, George Buhnici a afirmat că „mi se pare că ar trebui să le spunem oamenilor din jurul nostru când arată bine că arată bine şi am văzut fete care arată foarte bine aici”.   

”Am văzut şi fete care nu arată bine şi nu aş vrea să se interpreteze, dar suntem la festival şi putem da vina pe orice. E după ora la care puteam să şi fi consumat, habar n-am. Dar, serios, mai mergeţi pe la sală, fetelor! Venim la mare ca să vedem piele şi aş vrea ca pielea aia să nu aibă vergeturi.   

Deci, dacă aţi investi în săliţă cât investiţi în tatuaje, cred că am fi toţi mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală”, a precizat Buhnici.   

Mai mult decât atât, jurnalistul a continuat să uimească publicul, afirmând că "şanşa vieţii mele e o soţie care arată ca o minoră". 

Etichete: George Buhnici plaja
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole