Venirea pe lume a unui copil reprezintă, pentru majoritatea familiilor, un moment unic, una dintre cele mai mari bucurii din viață, dacă nu chiar cea mai mare.
Cu toate acestea, preotul Eugen Tănăsescu are o altă părere în ceea ce privește copilul conceput în perioada postului sau a Săptămânii Mari.
Postul nu înseamnă doar să respecţi reguli alimentare şi să te reţii de la plăcerile trupeşti, ci mai ales să nu păcătuieşti cu gândul. „Dacă nu porneşti întărit trupeşte la acest drum, degeaba o faci. Postul nu este o detoxifiere alimentară, postul creştin te detoxifică, dacă vreţi, de cea mai mare toxină, numită păcat”, avertizează preotul.
„Conceperea unui copil în perioada postului înseamnă că nu ai conştiinţă creştină. Neavând conştiinţa creştină, spun sfinţii părinţi ai Bisericii, pui în pericol atât viaţa ta, cât şi a copilului. Nu doar în sens fizic, ci mai grav, îi pui în pericol viaţa sufletească, identitatea, educaţia lui, iar toată viaţa sa va fi bulversată”, spune preotul Tănăsescu, potrivit exquis.ro.