Antena 3 CNN Politică Declaraţia lui Florin Cîţu după şedinţa PSD: "Discutăm despre un Guvern cu 20 de ministere"

Declaraţia lui Florin Cîţu după şedinţa PSD: "Discutăm despre un Guvern cu 20 de ministere"

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 16:50 09 Noi 2021 Modificat la 17:11 09 Noi 2021

Au fost discuţii tensionate la şedinţa cu liderii PNL, PSD și UDMR pentru formarea Guvernului. 

Au fost negocieri şi pentru majorările promise românilor. Florin Cîțu spune că în perioada următoare nu trebuie crescute taxele, iar cota de impozitare trebuie să fie unică, nu progresivă.

Florin Cîţu spune că este de acord cu orice majore, dacă bugetul o permite

"Sunt de acord cu orice majorare - aşa cum am fost şi până acum; am crescut pensiile şi salariile şi anul acesta, în funcţie de cât ne putem permite. Dacă există resurse de finanţare pentru toate aceste programe, bineînţeles că ele se pot face. Dacă nu, vom vedea ce poate să îşi permită economia. 

Discuţiile pe programul de guvernare încep mâine. De principiu, PNL a comunicat şi aseară care sunt elementele importante pentru noi. Nu vom creşte taxe în perioada următoare. 

Florin Cîțu: "Numărul ministerelor s-ar putea mări la 20"

Nu am discutat despre ministere sau despre funcţia de premier, am discutat despre programul de guvernare şi despre un calendar pentru zilele următoare încercând să avem cât mai repede un guvern stabil. 

Este o discuție despre extinderea numărului de ministere. Maxim 20”, a declarat Florin Cîțu după discuțiile cu liderii PSD și UDMR pentru formarea unei alianțe guvernamentale.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole