Antena 3 CNN Actualitate Declarația dată de Emil Constantinescu în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Declarația dată de Emil Constantinescu în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

<1 minut de citit Publicat la 11:37 28 Mar 2018 Modificat la 11:37 28 Mar 2018

Pe atunci profesor, Emil Constantinescu, cel care avea să devină peste 6 ani președinte al României, rememorează ce a văzut cu propriii ochi, scrie jurnalistul Cătălin Tolontan.

”Birourile și laboratoarele profesorilor considerați contra regimului au fost în mod selectiv distruse, cărțile și dosarele au fost împrăștiate. În mod special a fost vandalizat biroul meu și laboratorul de Raze X al cărui șef eram”, sună declarația de la dosar a profesorului Emil Constantinescu.

”Laboratorul era la subsol. A fost distrus cu toporul un aparat de analiză a mineralelor prin difracția Razelor X, care fusese cumpărat printr-un contract de cercetări geologice la care participasem și a cărui valoare era de 110.000 de dolari. În mod ostentativ, cei care au distrus acest aparat au lăsat înfipt în el un târnăcop”.

Dar nu s-au oprit aici.

Brigăzile de forță s-au întors o zi mai târziu.

”În biroul profesorilor Măldărescu și Drăghici, minerii conduși de reprezentanți ai forțelor de ordine au revenit în 15 iunie 1990 și au distrus, cu topoarele, microscoapele de mare valoare. În biroul de paleontologie al profesorului Neagu, de la etajul 2 al imobilului, au distrus colecțiile de fosile”, le-a spus Emil Constantinescu procurorilor militari.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole