Eurodeputatul Maria Grapini a dezvăluit, la Antena 3 CNN, că o nouă rezoluție privind susţinerea aderării României la Schengen a fost votată de Comisia Petiții a Parlamentului European.
Potrivit eurodeputatului, prin această rezoluție, se cere Spaniei să pună pe ordinea de zi aderarea României și a Bulgariei la Schengen, fiind vorba despre o blocare abuzivă din partea Austriei, având în vedere că sunt îndeplinite toate condițiile.
"Astăzi, la Comisia Petiții a Parlamentului European, s-a mai făcut o încercare și s-a votat o nouă rezoluție, în care se cere, în mod explicit, Spaniei să pună pe ordinea de zi aderarea României și a Bulgariei, având în vedere că întrunim toate condițiile.
De asemenea, se cere, în această rezoluție a Comisiei Petiții, adoptarea din partea Consiliului a unei măsuri pentru blocarea votului Austriei. Este încă un pas.
Eu am cerut și în scris Comisiei Europene să atenționeze Austria că, de fapt, încalcă un regulament.
Însă, ceea ce nu văd din partea oficialilor români este o acțiune în forță, cu argumentul care s-a adus astăzi la Comisia Petiții, anume că acest vot de unanimitate este, de fapt, un blocaj", a spus Maria Grapini, la Antena 3 CNN.