Antena 3 CNN Actualitate Decizie explozivă la CCR, după referendumul pe justiție: Amnistia pentru corupție nu poate fi interzisă

Decizie explozivă la CCR, după referendumul pe justiție: Amnistia pentru corupție nu poate fi interzisă

2 minute de citit Publicat la 14:03 18 Iul 2019 Modificat la 14:03 18 Iul 2019

UPDATE  Curtea Constituţională a României a decis că trebuie lăsat la latitudinea legiuitorului să stabilească pe cine amnistiază

Judecătorii CCR au decis că amnistia pentru corupție nu poate fi interzisă, prin urmare Constituția nu se poate modifica.

Aceştia au amintit de dreptul preşedintelui de a acorda graţierea individuală, care se dă în primul rând pentru motive umanitare, şi au adăugat că este greşit să i se interzică preşedintelui să graţieze un condamnat pentru motive ce ţin de viaţă şi sănătate. 

Restul modificărilor după referendumul din 26 mai, care se referă la interdicţia condamnaţilor penal de a fi aleşi în funcţii publice, precum şi interzicerea ordonanţelor de urgenţă în domeniul justiţiei, dar şi extinderea posibilităţii de a ataca şi alte instituţii la CCR ordonanţele de urgenţă, sunt constituţionale.

Curtea Constituţională a discutat, joi, pe marginea respectării dispoziţiilor constituţionale în cazul celor două proiecte de revizuire a Constituţiei depuse pentru dezbateri în Parlament de PNL-USR şi PSD-ALDE.

Potrivit art. 19 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, înainte de sesizarea Parlamentului pentru iniţierea procedurii legislative de revizuire a Constituţiei, proiectul de lege sau propunerea legislativă, însoţită de avizul Consiliului Legislativ, se depune la Curtea Constituţională, care este obligată ca, în termen de 10 zile, să se pronunţe asupra respectării dispoziţiilor constituţionale privind revizuirea. 

Pe 1 iulie, partidele parlamentare de opoziţie au depus la Parlament proiectul de modificare a Constituţiei, care transpune rezultatul referendumului din 26 mai. 

----------------------------

Curtea Constituţională se pronunţă joi pe cele două proiecte de modificare depuse de Putere si de Opoziție. Proiectele prevăd modificarea articolelor vizate de referendumul din 26 mai. Una dintre prevederi spune că persoanele condamnate la închisoare nu au voie sa dețină funcții publice. 

Pe 1 iulie, partidele parlamentare de opoziţie au depus la Parlament proiectul de modificare a Constituţiei, care transpune rezultatul referendumului din 26 mai. 

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a explicat atunci că propunerile de revizuire a Constituţiei sunt în acord cu Pactul Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României, iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis şi semnat de partidele de opoziţie. Proiectul a fost semnat de toţi parlamentarii PNL şi USR, PMP şi 9 parlamentari de la PRO România. 

Tot la începutul lunii iulie, PSD şi ALDE au depus la Camera Deputaţilor un proiect pentru revizuirea Constituţiei, care prevede interdicţia de a deţine funcţii publice pentru persoanele condamnate la închisoare, precum şi extinderea dreptului de a sesiza CCR în privinţa ordonanţelor de urgenţă. 

O altă modificare propusă vizează interdicţia preşedintelui României de a acorda graţiere pentru infracţiuni de corupţie.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole