Românii care au nevoie de transplant de plămâni au fost scoşi de pe listele de aşteptare ale clinicilor europene în care se fac operaţii imposibil de realizat la noi.
România este în afara sistemelor internaţionale de transplant, iar Eurotransplant, un ONG care intermediază prelevarea şi acordarea de organe, a considerat că NU facem suficiente donaţii pentru ca pacienţii noştri să mai primească organe.
Astfel, că medicilor de la vestita clinică vieneză AKH, unde se face spre exemplu transplantul de plămâni, le-a fost interzis să ne mai primească pacienţii. Până când oficialii de la Bucureşti vor regla situaţia, pentru mulţi români va fi prea tâziu.
Reprezentanţii Asociaţiei Române de Transplant Pulmonar ştiu care sunt efectele deciziei Eurotransplant, oragnizaţia care decide la nivel european situaţia donaţiilor de organe.
România a avut o înţelegere directă cu spitale cum este AKH din Viena, dar a intervenit organizaţia Eurotransplant şi a sistat totul pe motiv ca ţara noastră nu este la randul ei donatoare de organe.
Elena Tîrşoagă are 39 de de ani şi aşteaptă să fie chemată la clinica AKH din Viena, pentru un transplant de plâmâni. Medicii români i-au spus că dacă nu face operaţia, va mai trăi maximum doi ani. Statul a plătit pentru ea 120.000 de euro, cât costa intervenţia, dar nimeni nu o cheamă la Viena. Asta pentru că România nu mai este membră a Eurotransplant.
Parlamentarii cer şefului Guvernului să intervină pentru a găsi o soluţie.
În prezent 30 de pacienţi români au nevoie de transplant de plămâni.