NATO a confirmat luni că reuniunea miniştrilor de externe aliaţi a fost reprogramată pentru 31 martie, după ce secretarul de stat american a anunţat că nu va lua parte la întâlnirea prevăzută iniţial pentru 5-6 aprilie, relatează DPA şi AFP.
"Reuniunea miniştrilor afacerilor exterme din NATO a fost devansată pentru 31 martie", a transmis pe Twitter purtătoarea de cuvânt a Alianţei nord-atlantice, Oana Lungescu.
Această decizie este considerată un efort al Alianţei de a se adapta la programul secretarului de stat al SUA, Rex Tillerson, despre care s-a anunţat iniţial că nu va participa la reuniune, Departamentul de Stat urmând să-l trimită în locul său pe sub-secretarul de stat însărcinat cu afaceri politice, Tom Shannon.
Miercurea trecută, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a agreat cu şeful diplomaţiei americane să caute o dată ce ar permite tuturor aliaţilor NATO să participe la reuniunea ministerială, după ce în ajun Departamentul de Stat al SUA anunţase că Rex Tillerson nu va participa la reuniunea din 5 şi 6 aprilie de la Bruxelles.
"Nu-i bine", a scris pe Twitter fostul ambasador american în Rusia, Michael McFaul. "Tillerson trebuie să se ducă mai întâi la Bruxelles înainte de Moscova", aluzie la faptul că şeful diplomaţiei americane intenţionează să meargă în vizită în Rusia, tot în aprilie, ceea ce a ridicat semne de întrebare în legătură cu priorităţile Casei Albe.
Preşedintele american, Donald Trump, a criticat în repetate rânduri NATO pe care o consideră o alianţă "depăşită". Totuşi, dat fiind rolul proeminent al SUA în cadrul Alianţei, este extrem de rar ca un secretar de stat american să lipsească de la o reuniune la nivel ministerial.