Preşedintele rus Vladimir Putin a acceptat joi demisia guvernatorului regiunii nordice Neneţ şi a numit imediat un alt om în funcţie. Săptămâna aceasta alţi patru guvernatori şi-au anunţat demisiile, iar potrivit agenţiei de presă Interfax, care citează sub protecţia anonimatului o sursă apropiată Kremlinului, alţi opt guvernatori vor fi înlocuiţi, relatează agenţia de presă dpa.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat miercuri de agenţia TASS, are loc 'o rotaţie' a liderilor regionali, un proces 'absolut normal, necesar şi previzibil'.
Guvernatorii retraşi din funcţie au fost înlocuiţi cu 'specialişti tineri, talentaţi', a subliniat Peskov. 'Ei au cu toţii experienţă în organisme de conducere federale şi regionale', a adăugat el.
'În opinia preşedintelui Putin, ei sunt capabili să-şi realizeze potenţialul, pe care l-au dobândit deja în pofida vârstei tinere, pentru dezvoltarea regiunilor lor', a mai spus Peskov.