Antena 3 CNN Actualitate Justiție CCR a decis că obligativitatea măștii de protecție în aer liber este neconstituțională

CCR a decis că obligativitatea măștii de protecție în aer liber este neconstituțională

Adelina Miron
1 minut de citit Publicat la 15:46 15 Feb 2022 Modificat la 20:03 15 Feb 2022

CCR a luat această decizie după ce a constatat că Guvernul Orban nu a cerut avizul Consiliului Legislativ pentru ordonanța prin care s-a stabilit instaurarea obligativității purtării măștii de protecție, potrivit articolului 79. Astfel că întreaga ordonanță este neconstituțională.

Articolul prevede că „Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii. El ţine evidenţa oficială a legislaţiei României” și că „înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ se stabilesc prin lege organică.”

Curtea Constituțională nu contestă purtarea măștii în spații publice, ci modul în care a fost adoptată Ordonanța care stabilește acest lucru.

În momentul în care decizia va fi publicată în Monitorul Oficial, ordonanța de urgență care prevede obligativitatea purtării măștii în aer liber își va înceta efectele.

În ședința de marți Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Ordonanță de urgență a Guvernului nr.192/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și pentru modificarea lit.a) a art.7 din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă.

Curtea a constatat neconstituționalitatea în ansamblu a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.192/2020 întrucât a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituționale ale art.1 alin.(3) și (5) și art.79 alin.(1), referitoare la avizarea proiectelor de acte normative de către Consiliul Legislativ.

Practic, Curtea precizează că, prin efectul prezentei decizii, sunt eliminate din fondul activ al legislației, în condițiile art.147 alin.(1) și (4) din Constituție, doar dispozițiile cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.192/2020, în timp ce celelalte texte normative din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă rămân în continuare în vigoare.

Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie.

Etichete: mască CCR
Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole