Antena 3 CNN Externe Decizia neașteptată luată de Putin şi Erdogan. Se întâmplă la începutul lui august

Decizia neașteptată luată de Putin şi Erdogan. Se întâmplă la începutul lui august

<1 minut de citit Publicat la 18:18 20 Iul 2016 Modificat la 18:18 20 Iul 2016

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan se vor întâlni în Rusia la începutul lui august, a anunţat miercuri Kremlinul, confirmând astfel informaţii publicate de presa turcă, relatează AFP, citată de Adevărul.

"Domnii Putin şi Erdogan s-au pus de acord să se întâlnească în primele zile ale lui august. Această (întâlnire) va avea loc în Rusia", a declarat Dmitri Peskov, un purtător de cuvânt al Kremlinului. "Locul şi data sunt în curs să fie precizate", a adăugat el. Putin a discutat duminică la telefon cu Erdogan.

El i-a urat o revenire rapidă la stabilitate, în urma puciului eşuat din noaptea de vineri spre sâmbătă, şi i-a cerut să asigure securitatea turiştilor ruşi. Tot duminică, agenţia de presă Anadolu a scris că cei doi lideri intenţionează să se întâlnească în prima săptămână din august, fără să precizeze locul întâlnirii.

Aceasta va fi prima întâlnire dintre cei doi lideri după criza dintre ţările lor declanşată de doborârea, în noiembrie, unui bombardier rus de vânătoare de tip Su-24 de avioane turce de vânătoare de tip F-16, la frontiera turco-siriană.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole