Antena 3 CNN Conferinţe Decizia CJUE care schimbă regulile în dezvoltarea rețelei rutiere din Europa „O ușurare pentru unii și o problemă pentru alții”

Decizia CJUE care schimbă regulile în dezvoltarea rețelei rutiere din Europa „O ușurare pentru unii și o problemă pentru alții”

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 19:33 12 Noi 2024 Modificat la 19:33 12 Noi 2024

La conferința ROMÂNIA, ÎN SFÂRȘIT LA DRUM: Infrastructura rutieră, investiții record, provocări uriașe, reprezentanți din sectorul public și companiile de infrastructură au discutat obstacolele și soluțiile pentru dezvoltarea rețelei rutiere naționale, subliniind impactul recentelor modificări din legislația achizițiilor publice europene. Radu Spirea, reprezentant Vesta Investment, a explicat implicațiile unei decizii recente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care ar putea descuraja accesul companiilor non-UE la proiecte europene de infrastructură, cum sunt cele din România. În plus, temele de discuție au inclus necesitatea de a atrage resurse financiare sustenabile pentru proiectele în desfășurare și viitoare, în contextul unor nevoi urgente pentru siguranța rutieră și o rețea modernizată de transport.

Decizia recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) de la Luxemburg, luată într-un caz din Croația, aduce modificări importante în domeniul achizițiilor publice pentru companiile non-UE. Conform acestei hotărâri, companiile din afara Uniunii Europene care nu au semnat acorduri de asociere privind achizițiile publice cu UE nu pot beneficia de directivele europene în acest domeniu.

„Cu alte cuvinte, în România, o societate non-UE, precum cele din Turcia sau China, care participă la o procedură de achiziții publice, nu poate fi exclusă prin condiții inițiale. Totuși, autoritățile au dreptul de a exclude astfel de companii pe baza unor criterii care nu țin cont de legea achizițiilor, iar aceste companii nu mai pot apela la căile uzuale de atac, precum CNSC sau Curtea de Apel, conform legii 98 a achizițiilor publice,” a explicat Radu Spirea, reprezentant Vesta Investment.

Spirea a subliniat că această decizie este „o ușurare pentru unii și o problemă pentru alții”, dat fiind faptul că poate favoriza companiile din UE în fața celor non-europene. 

„Faptul că nu au dreptul la tratament egal în comparație cu companiile din UE deschide calea discriminării companiilor non-europene,” a adăugat și Cristian Pistol, Director General Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Conform experților din domeniu, această schimbare poate influența procedurile de selecție și executare ale proiectelor majore de infrastructură în Europa, inclusiv în România, unde colaborarea cu parteneri non-europeni în astfel de proiecte este deja semnificativă.

Citește mai multe din Conferinţe
» Citește mai multe din Conferinţe
TOP articole