Antena 3 CNN Actualitate Decizia CCR privind efectuarea supravegherii tehnice, publicată în Monitorul Oficial

Decizia CCR privind efectuarea supravegherii tehnice, publicată în Monitorul Oficial

3 minute de citit Publicat la 23:36 14 Mar 2016 Modificat la 23:36 14 Mar 2016

Decizia Curții Constituționale a României referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor privind efectuarea supravegherii tehnice de "alte organe specializate ale statului" a fost publicată, luni seară, în Monitorul Oficial, potrivit Agerpres.

Decizia CCR din 16 februarie, prin care a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma 'ori de alte organe specializate ale statului' din cuprinsul dispozițiilor art.142 alin. (1) din Codul de procedură penală este neconstituțională, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 190.

Plenul Curții Constituționale a admis la acea dată, cu majoritate de voturi, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor care prevăd că supravegherea tehnică dispusă de procuror poate fi efectuată nu doar de "organul de cercetare penală sau de lucrători specializați din cadrul poliției", ci și de "alte organe specializate ale statului".

Curtea a constatat că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art.1 alin. (3), conform cărora România este stat de drept, în care drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor sunt garantate.

Curtea a constatat, totodată, că sintagma supusă controlului nu respectă condițiile de calitate ale unei norme legale sub aspectul clarității, preciziei și predictibilității, întrucât "nu permite subiecților de drept să determine care sunt organele specializate ale statului abilitate să realizeze măsurile dispuse prin mandatul de supraveghere tehnică, măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viața privată a persoanelor".

Alineatul din Codul de procedură penală supus controlului de constituționalitate prevede că "procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializați din cadrul poliției ori de alte organe specializate ale statului".

În motivare, judecătorii au arătat că nicio reglementare din legislația națională în vigoare, cu excepția dispozițiilor art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală, nu conține vreo normă care să consacre expres competența unui alt organ al statului, în afara organelor de urmărire penală, de a efectua interceptări, respectiv de a pune în executare un mandat de supraveghere tehnică.

"Or, pornind de la datele concrete din speța dedusă controlului de constituționalitate, Curtea apreciază că reglementarea în acest domeniu nu poate fi realizată decât printr-un act normativ cu putere de lege, iar nu printr-o legislație infralegală, respectiv acte normative cu caracter administrativ, adoptate de alte organe decât autoritatea legiuitoare, caracterizate printr-un grad sporit de instabilitate sau inaccesibilitate", se precizează în motivarea deciziei Curții.

Având în vedere caracterul intruziv al măsurilor de supraveghere tehnică, CCR a constatat că este obligatoriu ca acestea să se efectueze într-un cadru normativ clar, precis și previzibil, atât pentru persoana supusă măsurii respective, cât și pentru organele de urmărire penală și pentru instanțele de judecată.

"În caz contrar, s-ar ajunge la posibilitatea încălcării într-un mod aleatoriu/abuziv a unora dintre drepturile fundamentale esențiale într-un stat de drept: viața intimă, familială și privată și secretul corespondenței. (...) Așadar, standardul constituțional de protecție a vieții intime, familiale și private și a secretului corespondenței impune ca limitarea acestora să se realizeze într-un cadru normativ care să stabilească expres, într-un mod clar, precis și previzibil care sunt organele abilitate să efectueze operațiunile care constituie ingerințe în sfera protejată a drepturilor", se mai arată în motivare.

În opinia CCR, opțiunea legiuitorului ca mandatul de supraveghere tehnică să fie pus în executare de procuror și de organele de cercetare penală, care sunt organe judiciare, precum și de către lucrătorii specializați din cadrul poliției, în condițiile în care aceștia pot deține avizul de ofițeri de poliție judiciară, este justificată. Opțiunea nu se justifică însă în privința includerii sintagmei "alte organe specializate ale statului", neprecizate nici în cuprinsul Codului de procedură penală și nici în cuprinsul altor legi speciale.

"Pentru toate aceste argumente, Curtea constată că dispozițiile criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art.1 alin.(3) referitoare la statul de drept în componenta sa privind garantarea drepturilor cetățenilor și în art.1 alin.(5) care consacră principiul legalității", se menționează în motivare.

Curtea a precizat că decizia privind supravegherea tehnică se va aplica dosarelor aflate pe rolul instanțelor de judecată, nu cauzelor definitiv soluționate până la data publicării sale.

"Cu privire la efectele prezentei decizii, Curtea reamintește caracterul erga omnes și pentru viitor al deciziilor sale (...). Aceasta înseamnă că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumția de constituționalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privința cauzelor definitiv soluționate până la data publicării sale, aplicându-se, însă, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată. În ceea ce privește hotărârile definitive, această decizie poate servi ca temei de revizuire, în baza art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, în această cauză, precum și în cauzele în care au fost ridicate excepții de neconstituționalitate similare, înaintea datei publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I", se mai spune în document.

Decizia CCR este definitivă și general obligatorie.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole