Soția ambasadorului Rusiei la București, Valeri Kuzmin, a murit marți dimineața, în reședința diplomatului din centrul Capitalei.
Alarma s-a dat în jurul orei 4 dimineața, când au fost inițiate două apeluri la 112.
Unul dintre apeluri a fost preluat de un echipaj de paramedici de la SMURD.
La sosirea echipajelor medicale, la reședința din centrul Capitalei, soția ambasadorului se afla deja în șoc cardio-respirator, iar medicii nu au mai reușit să o salveze, iar o oră mai târziu ar fi fost consemnat decesul.
Potrivit surselor Antena 3 CNN, femeia s-ar fi confruntat cu probleme de sănătate în ultimele luni.
”Nu există nicio comunicare oficială din rândul ambasadei Rusiei, nu există nicio comunicare oficială pe care am încercat să o aflăm dinspre cei care au intervenit și mă refer la reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, dar, procedural, ținând cont de faptul că vorbim despre decesul soției ambasadorului rus, o comunicare oficială ar trebui să vină în continuare, dinspre ambasadă.
Undeva în jurul orei 4 dimineața au fost primele apeluri, două la număr, din informațiile pe care le avem, neoficiale. Oamenii au sunat la 112, solicitând o ambulanță.
Au venit două ambulanțe smurd, o ambulanță de terapie intensivă, grad 0 de intervenție, pentru că de la început li s-ar fi spus medicilor faptul că persoana este sau ar putea deveni inconștientă, semn că existau ceva probleme de sănătate, indicii că avea probleme de sănătate în ultimele luni de zile.
Nu există nicio comunicare oficială din rândul ambasadei Rusiei, nu există nicio comunicare oficială pe care am încercat să o aflăm dinspre cei care au intervenit și mă refer la reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, dar procedural, ținând cont de faptul că vorbim despre decesul soției ambasadorului rus, o comunicare oficială ar trebui să vină în continuare, dinspre ambasadă”, a explicat corespondentul Antena 3 CNN, Laurențiu Rădulescu, în cadrul emisiunii Decisiv.
De asemenea, potrivit surselor Antena 3 CNN, certificatul de deces a fost semnat, însă autoritățile române nu au primit niciun semn până acum în legătura cu repatrierea acesteia în Rusia.
”Certificatul de deces este semnat. În primul rând, trebuie să clarificăm un lucru: s-a întâmplat în reședința ambasadorului rus. Reședința pentru cei care nu cunosc zona, Kiseleff, se află la aproximativ 20 de metri de ambasadă, în aceeași incintă ambasadei, ceea ce se consideră din punct de vedere oficial că acela este un teritoriu al Rusiei.
Practic, după ce este emis acel certificat de deces, în cazul nostru de către medicii care au venit acolo și au constatat decesul, pentru că au încercat aproximativ o oră să resusciteze persoana respectivă, se emite acel certificat de deces, iar ambasada are sau ar trebui să aibă un medic care să semneze sau să ștampileze, să avizeze acel certificat de deces pentru a trimite trupul acasă, în Rusia în zilele imediat următoare.
Din câte știm, noi, autoritățile române nu au primit niciun semn până acum în legătura cu repatrierea acesteia, dar știm relațiile dintre Ambasada Rusiei la București și Ministerul Afacerilor Externe.Rusia poate apela inclusiv la un zbor, cu o companie privată pentru această repatriere”, a mai explicat corespondentul Laurențiu Rădulescu.