Un raport al Institutului de Hidrologie, obținut în exclusivitate de News Hour with CNN, arată că avem râuri care au secat complet.
Vorbim despre râurile Rebricea, Tutova şi Buhai. Dar, mai sunt cel puţin 14 râuri din bazinele Someş Tisa, Banat şi Olt a căror debite sunt foarte scăzute. Vorbim şi despre Dunăre, pentru că aici situaţia este şi mai gravă.
La intrarea în ţară, fluviul are acum un debit de 2.800 de metri cubi pe secundă. Asta în condiţiile în care media multianuală a lunii iunie este de 6.400 de metri cubi pe secundă. Deci, vorbim de o diferenţă uriaşă de debit.
Transportul fluvial este îngreunat, dar, ce este şi mai grav, dacă debitul continuă să scadă - funcţionarea centralei Nucleare de la Cernavodă este în pericol. În anul 2.003 când debitul Dunării era de 1.800 de metri cubi pe secunda, centrala de la Cernavodă a fost oprită.