Apelul la 112 anunța un posibil furt în desfășurare dintr-o mașină, așa a ajuns imediat la fața locului un echipaj de poliție.
I-au legitimat pe cei doi tineri, o fată de 19 ani și un băiat de 25. Mașina aparținea fetei, care era și conducătoarea auto.
Polițiștilor li s-a părut suspect comportamentul celor doi, aveau de a face cu consumatori/dealeri de droguri, astfel că au solicitat sprijin de la colegii lor de la Crimă Organizată.
La percheziția autoturismului s-au descoperit cantități de cocaină, ecstasy, MDMA, 3 – CMC (cunoscut sub denumirea de cristal), un pistol airsoft și 10.000 de lei.
Citește și: Zeci de fiole de Fentanyl, un opioid extrem de puternic, au dispărut de la Spitalul Judeţean Piteşti
[GAL layout="3"]În timpul efectuării percheziției, un al 3-lea tânăr a încercat să influențeze persoanele perchiziționate cu privire la declararea banilor găsiți și a drogurilor din mașină, acesta din urmă fiind și el reținut pentru 24 de ore.
Ulterior, instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile pe numele celor doi.
La percheziția domiciliară, anchetatorii au găsit o altă sumă de 17.000 de lei sși alte droguri. La testarea cu drugtest, tânăra a ieșit pozitiv.
”La data de 29 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 5 Poliție, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat în flagrant delict două persoane care ar fi deținut într-un autoturism, în vederea comercializării, diferite cantități de droguri de risc și mare risc.
Astfel, în urma controlului efectuat de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, au fost descoperite, în autoturism, aproximativ 67 de grame de canabis, 24 de grame de drog de mare risc (3-CMC, cunoscut sub numele de cristal), 33 de comprimate ecstasy, cantități de cocaină și MDMA, un grinder, aproximativ 10.000 de lei, un pistol airsoft și mai multe arme albe.
Una dintre persoanele bănuite, respectiv cea aflată la volanul autoturismului, a fost testată cu aparatul din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
De asemenea, o altă persoană ar fi încercat să o ajute pe conducătoarea autoturismului, pentru a nu fi trasă la răspundere penală, și ar fi sfătuit-o să nu spună adevărul cu privire la proveniența sumei de bani descoperită în geantă, în urma prinderii în flagrant delict.
Totodată, aceasta s-ar fi oferit să o ajute să scape de probele care se aflau în autoturism.
La data de 30 septembrie a.c., procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea celor 3 persoane, a uneia pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, celei de-a doua pentru trafic de droguri de risc și mare risc și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, iar celei de-a treia pentru favorizarea făptuitorului.
În cursul zilei de 30 septembrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți, din cadrul Tribunalului Brașov, a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a persoanei reținute pentru trafic de droguri de risc și mare risc și a celei reținute pentru trafic de droguri de risc și mare risc și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.