Antena 3 CNN Economic De unde sunt banii pentru majorarea pensiilor în urma recalculării. Ministrul Muncii: „A trebuit să demonstrăm la Comisie”

De unde sunt banii pentru majorarea pensiilor în urma recalculării. Ministrul Muncii: „A trebuit să demonstrăm la Comisie”

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 22:49 19 Aug 2024 Modificat la 22:53 19 Aug 2024

Pentru prima dată în istoria României, toate cele 4.609.830 de pensii din sistemul public au fost recalculate. 82,56% dintre acestea, respectiv 3.806.270 de pensii, au fost majorate. Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a explicat, la Antena 3 CNN, de unde se alocă banii pentru aceste majorări.

După ce cunoscutul analist economic Mircea Coșea a declarat că nu există bani la buget pentru această măsură, iar costurile aferente vor fi acoperite din împrumuturi externe care vor trebui, în viitor, să fie suportate de tinerii de astăzi, Simona Bucura Oprescu a subliniat că România a demonstrat în fața Comisiei Europene sustenabilitatea măsurii de majorare a pensiilor în urma recalculării.

„Apare o inegalitate, aș spune o nedreptate, chiar între generații de data asta, nu între diferite categorii de pensionari, ci între generații. Pentru că această majorare care are loc acum nu se face din banii bugetului. Bugetul nu suportă așa ceva. Însuși domnul ministru de Finanțe nu a putut să dea o explicație exactă de unde sunt banii acoperiți. O anumită parte s-ar putea să vină, dar în mare parte această creștere va fi suportată prin împrumuturi, împrumuturi pe care statul le face acum la dobânzi destul de mari.”, a spus analistul economic Mircea Coșea.

Ministrul Muncii: „Banii pentru recalculare sunt în buget”

Ministrul Muncii susține însă că există bani la buget pentru majorarea pensiilor.

„Este foarte important ceea ce spune domnul profesor Coșea, pe care eu îl respect. Domnia sa vorbește despre sustenabilitate. Și nevoia de sustenabilitate a sistemului public de pensii se vede și în legea pe care noi am făcut-o. Fiindcă pentru eliminarea lui 9,4 noi a trebuit să demonstrăm la Comisie că avem sustenabilitatea sistemului public de pensii.

Aceasta este redată de faptul că se realizează și o stimulare pentru cei care vor avea perioade mai lungi de cotizare în sistemul public de pensii, astfel încât să avem în sistemul public de pensii asigurați care care aleg dânșii înșiși să rămână asigurați, să continue să contribuie, astfel încât sistemul de pensii să fie sustenabil pe termen mediu și lung. Astfel încât fiecare dintre noi și copiii noștri să avem solidaritate între generații și sistemul public de pensii să fie sustenabil.

În această perioadă am avut nenumărate discuții cu privire la banii pentru plata pensiilor. Ei bine, banii, atât pentru majorarea de 13,8% începând cu 1 ianuarie 2024, de la 1.785 de lei la 2.032 de lei, pentru creșterea punctului de pensie, sunt în buget. Toți pensionarii și-au primit banii. Guvernul Ciolacu și-a menținut cuvântul.

Ei bine, pe lângă asta, atât banii pentru recalculare sunt în buget, iar acum România să știți că are un raport mult mai bun decât alte state ale Uniunii Europene și decât avea ea însăși acum 10-15 ani între numărul de angajați și numărul de asigurați în sistemul public de pensii.

În momentul ăsta avem aproape 6 milioane de contracte de muncă active și 4.700.000 de pensionari. Asta este bine și să știți că vom continua cu politicile de ocupare, astfel încât contribuțiile de asigurări sociale la bugetul asigurărilor sociale de stat să crească și să avem sustenabilitate pentru sistemul public de pensii.”, a precizat Simona Bucura Oprescu, la Antena 3 CNN.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole