De multe ori, pacienții nu știu că se confruntă cu această afecțiune, mai ales acum, în sezonul virozelor. Medicii ne avertizează că simptomele pot fi confundate cu cele care apar și în cazul răcelii sau gripei.
"Dacă vorbim despre pneumonie, cred că trebuie să spunem de la bun început că avem forme acute de pneumonie, date de agenți care produc în special pneumonie sau forme de pneumonie atipice.", a spus medicul Beatrice Mahler, manager Institutul de Pneumofitiziologie „Marius Nasta”.
Pneumonia acută este o formă de pneumonie caracterizată prin debutul rapid al simptomelor și progresia rapidă a infecției pulmonare. Această afecțiune poate să apară brusc, adesea în decurs de câteva ore sau zile, și poate necesita tratament medical prompt.
"Manifestările, de regulă, sunt extrem de brutale – febră, junghi toracic, adică ai o durere la baza plămânului, ai o stare generală alterată, poți să faci și febră și dacă te uiți în oglină și îți analizezi fața, o să vezi că cei doi obraji sunt asimetric colorați – unul este mai colorat decât celălalat și, de cele mai multe ori, colorarea este mai intensă acolo unde ai durerea, pe aceeași parte și nu doar durerea este acolo, ci și pneumonia, deci este o simterie pe care organismul o traduce prin expresie facială.", a mai spus medicul Beatrice Mahler.
Iar în cazul unei forme severe, poate apărea insuficiența respiratorie și lipsa oxigenului.
"În formele atipice de pneumonie, lucrurile sunt puțin mai blânde, adică pacientul poate să aibă o stare de oboseală, se simte inițial răcit. Poate să existe durerea toracică sau să nu existe, să fie o durere surdă doar. Starea de oboseală este extremă, starea de subfebrilitate poate fi prezentă, dar nu obligatorie. Nici manifestările radiologice nu sunt evidente.
În cazul pneumoniei, specialiștii recomandă repausul și odihna. În timp ce activitatea fizică moderată poate fi benefică pentru stimularea sistemului imunitar, eforturile intense sau exercițiile solicitante pot agrava simptomele și pot influența recuperarea.
De asemenea, este important să consumi suficiente proteine. Organismul va trebui să creeze noi țesuturi și să repare țesuturile deteriorate de boală, iar astfel va avea nevoie nu doar de energie, ci și de structurile necesare pentru a se vindeca. Exemple de proteine animale sunt carnea roșie, carnea de pasăre, peștele, lactatele și ouăle. Iar proteinele de origine vegetală sunt prezente mai ales în leguminoase - linte, fasole, năut, precum și în diverse tipuri de nuci și de semințe.
Dacă ți s-au prescris antibiotice sau alt tratament, este esențial să urmezi întreaga durată a tratamentului, chiar dacă simptomele încep să se amelioreze. Renunțarea prematură la tratament poate permite bacteriilor să supraviețuiască și să ducă la recidive ale infecției, care, de multe ori, pot fi chiar mai grave decât afecțiunea inițială.