Antena 3 CNN Externe De la ce vârstă trebuie să poarte copiii mască. Ce a decis OMS

De la ce vârstă trebuie să poarte copiii mască. Ce a decis OMS

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 12:35 23 Aug 2020 Modificat la 12:35 23 Aug 2020

Aceasta este recomandarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care precizează că măsura se impune când nu se poate păstra o distanţă de cel puţin un metru faţă de ceilalţi, dar şi dacă transmiterea virusului este generalizată în zona respectivă.

Copiii mai mici de cinci ani sunt obligaţi să poarte mască de protecţie, însă pentru cei cu vârste între 6 şi 11 ani, purtarea măştii depinde de o serie de factori, printre care intensitatea transmiterii coronavirusului în zona respectivă.

Ce decide OMS în cazul copiilor cu probleme

De asemenea, trebuie luată în calcul şi capacitatea copilului de a folosi masca şi de a o purta în deplină siguranţă.

Totodată, mai atrag atenţia specialiştii OMS, în cazul copiilor care au diverse probleme de sănătate, masca nu ar trebui să fie obligatorie, iar în situaţia lor, se va decide de la caz la caz.

Când nu poartă copiii mască

În plus, copiii nu ar trebui să poarte mască nici atunci când sunt la ora de sport, când aleargă sau fac alte activităţi fizice, pentru că există riscul să le fie obstrucţionată respiraţia.

În aceste condiţii însă, trebuie menţinută distanţa fizică dintre ei, de cel puţin 1,5 metri.

Copiii de peste 12 ani trebuie să poarte mască obligatoriu, ca şi adulţii, în zonele care se impun, mai ales în zonele unde nu poate fi păstrată distanţa fizică.

Peste 23 de milioane de persoane la nivel mondial au fost raportate ca fiind infectate cu coronavirus după identificarea acestuia în China la finalul anului trecut, iar 798.997 de oameni au decedat din cauza COVID-19.
 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole