Incendiul care a distrus clădirea de apartamente Grenfell Tower şi în urma căruia cel puţin 30 de persoane şi-au pierdut viaţa ar fi izbucnit din cauza unui frigider defect, aflat într-un apartament de la etajul patru, potrivit unui locatar care şi-a alertat vecinii.
Proprietarul apartamentului, Behailu Kebede, un şofer de taxi din Etiopia, ar fi încercat să-şi atenţioneze vecinii în legătură cu focul care a izbucnit în bucătăria sa.
Vecinii au povestit cum bărbatul a pornit alarma după ce a descoperit incendiul în apartamentul său, de la numărul 16, din blocul de 24 de etaje, apoi a contactat poliţia şi pompierii.
Investigatorii nu confirmă deocamdată această ipoteză, spunând că ancheta este încă la început.