O tânără de 21 de ani din Uruguay a fost victima bătăilor crunte aplicate de soțul său de fiecare dată când primea un like pe Facebook.
Bărbatul era cel care îi administra conturile și punea pe acestea fotografii cu fata. Totuși, atunci când primea vreo apreciere din partea prietenilor, acesta se enerva foarte tare fiindcă avea impresia că tânăra întreținea relații în paralel și cu persoanele respective. Prietenii ei habar nu aveau că gestul lor de apreciere i-ar putea aduce atât de mult chin.
În zadar au fost încercările tinerei Adolfina Camelli Ortigoza de a-i explica că exagerează și că nu a făcut nimic greșit. Bărbatul o bătea ori de câte ori avea ocazia.
"Îi controla conturile de pe rețelele sociale, îi controla mesajele și fotografiile și pentru fiecare like primit de la prieteni, femeia primea bătaie fiind acuzată că are relații cu ei|", a povestit avocatul.
Avocatul tinerei a mai spus că singurul motiv pentru care aceasta nu și-a pierdut și dinții din cauza bătăilor este că el îi punea ceva în gură ca să o împiedice să țipe, potrivit DailyMail.
În cele din urmă, totul a luat sfârșit, iar agresorul a ajuns la închisoare. Acesta riscă o pedeapsă de până la 30 de ani de închisoare. Tânăra a avut nevoie de o operație de reconstrucție a feței fiindcă ajunsese desfigurată.