Antena 3 CNN Emisiuni Sfat de sănătate Prima zi de școală. Psihoterapeut: "Izolarea a produs frustrare în rândul copiilor. Au început să aibă comportamente de autovătămare"

Prima zi de școală. Psihoterapeut: "Izolarea a produs frustrare în rândul copiilor. Au început să aibă comportamente de autovătămare"

Andreea Cigolea
3 minute de citit Publicat la 11:33 13 Sep 2021 Modificat la 11:34 13 Sep 2021

"Cel mai important lucru este să fi învăţat după toată această perioadă flexibilitatea şi să ne adaptăm indiferent dacă vorbim despre şcoala online sau cea fizică. 

Noi, părinţii, avem un rol formativ şi de data aceasta trebuie să ne punem rolul la treabă şi să ne ajutăm copiii să se adapteze pe termen foarte scurt. Ce ştim acum este că ne vom îmbrăca frumos, ne vom pregăti pentru a ne întâlni cu noii prieteni sau cu cei vechi, dacă am mai fost la școală", a spus Yolanda Creţescu, luni, în cadrul emisiunii Sfat de sănătate cu Andreea Cigolea de la Antena 3.

Flexibilitatea, o lecţie importantă pentru începerea şcolii

"Totodată, este foarte important ca noi, părinții, să ne pregătim și pentru noile provocări ale școlii pentru că doi ani din viața copiilor înseamnă foarte mult în raport cu vârsta lor. De exemplu, pentru un copil de 6 ani, înseamnă mult doi ani. De aceea, este important să povestim cu anecdote că ne vom întâlni cu colegii puțini modificați. Mai mari, mai grăsuți, mai stresaţi poate. Şi atunci flexibilitatea şi pregătirea pentru ce va urma, şi nu pentru ce a fost este o lecţie importantă. 

Vom fi surprinşi că copiii noştri vor fi mult mai atenţi la regulă, pentru că ei au fost cei mai viciaţi de şcoala online. Este foarte greu pentru un copil să stea două ore în faţa unui ecran. Ce să mai spunem despre un copil mai mare, care a fost nevoit să stea şi 7-8 ore. Și atunci, ei sunt dispuși să respecte orice fel de regulă, doar ca să se întoarcă la școală. 

Am întâlnit chiar destul de multe familii în care copilul a făcut educație socială și medicală cu părinții. De aceea, este foarte important să îi ascultăm, să fim împreună cu ei să nu ne aducem repede aminte că avem lecții, că trebuie să învățăm bine și să luăm FB, mai spune psihoterapeutul.

Etapele pe care trebuie să le urmeze părinţii la început de şcoală

"Primele două săptămâni sunt de adaptare atât pentru copiii, cât și pentru educatori și profesori, dar și cu noile rutine de viață. Nu ne mai trezim cu 5 minute înainte de a intrat online, nu ne mai jucăm paralel cu școala sau nu mai stăm cu camera oprită.

Toate aceste solicitări ale școlii fizice, cer o readaptare și o pregătire. Focusarea atenției, poziția în bancă pentru o perioadă de 50 de minute, absența suportului părinților pentru copii. Acum, lucrurile se schimbă, iar orice schimbare cere timp. 

Panica de îmbolnăvire este mai degrabă la părinți, decât la copii. Dar ce putem să facem? Nu putem să fugim de îmbolnăvire. Haideți să povestim și să ne imaginăm cum va fi scenariul 1 și scenariul 2, indiferent de ce va înseamna pentru noi", a precizat Yolanda Creţescu.

Izolarea, motiv de frustrare în rândul copiilor

"Copiii mai mari au deja fobie socială, iar unii dintre ei au început să aibă diverse comportamente de autovătămare. Aici, trag un semnal de alarmă către părinți și să fim mai atenți la adolescenții noștri pentru că izolarea asta a produs frustrare. Frustrarea nu întotdeauna știm să o gestionăm, când avem vârste atât de mici, pentru că creierul decizional nu este încă format. 

Prea multă presiune din partea părinților și prea multă prezență în proximitatea părintelui a frustrat copilul și ajungem uneori ca adolescenții nostru să aibă comportamente de autovătămare, cum ar fi să se taie, să-și rupă fire de păr din cap. Asta arată o anxietate de ceva timp și trebuie să mergem la specialist. Părinții nu trebuie să eticheteze, să-i facă de râs pe copii. Acolo este o suferință. 

Important este să trăim în prezent. Este o perioadă în care avem nevoie de nuanțe. Trebuie să învățăm să trăim cu mai multe soluții. A trecut vremea în care să credem în bine sau în rău", mai spune Yolanda Creţescu.

Citește mai multe din Sfat de sănătate
» Citește mai multe din Sfat de sănătate
TOP articole