Antena 3 CNN Actualitate Religie De ce purtăm la gât semnul Sfintei Cruci?

De ce purtăm la gât semnul Sfintei Cruci?

1 minut de citit Publicat la 16:41 29 Sep 2017 Modificat la 16:41 29 Sep 2017

Crucea de la gât nu este o bijuterie, chiar dacă e confecționată din metale prețioase, nici un accesoriu ori vreun obiect decorativ, ci trebuie să fie semnul credinței noastre, să se transforme într-un prilej de mărturisire autentică a lui Hristos, scrie Arhimandritul Mihail Daniliuc, pentru doxologia.ro.

(...) În rânduiala tunderii în monahism se prevede în mod explicit purtarea crucii de către călugăr. După ce s-a îmbrăcat cu acea cămașă albă, numită haina veseliei, i se aşază pe piept crucea, semn al renunţării şi totodată al dorinţei sale de a se face părtaş pătimirilor Domnului, dar și Învierii Lui, arătând că adevărata credinţă în înviere dă sens suferinţei, o umple de speranţă şi de dorinţa de a trăi, iar dacă se răstigneşte cineva astfel, se răstigneşte spiritual în vederea învierii. „Armă împotriva diavolului crucea Ta ai dat-o nouă” cântăm în slujba Sfântului Maslu şi de aceea călugărul ia pe pieptul său Sfânta Cruce, ea fiind „tare apărătoare a celor ce bine călătoresc” spre Cer , dar şi Semnul Fiului Omului (Matei 24,30). 

Tot așa ar trebui să gândească și creștinii, când își pun pe grumaz semnul Crucii confecționat din lemn, aur, argint sau alte materiale. Doar că, din păcate, pentru mulți, semnul de viață dătător a devenit un simplu accesoriu oferit cu „generozitate” de mai toate centrele comerciale, întâlnit chiar la cei aflaţi în bejenie față de viața autentic ortodoxă.

Citește continuarea pe doxologia.ro.
 

Etichete: cruce
Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole