Antena 3 CNN Economic De ce pierde România miliarde de euro? Întârzieri critice în implementarea PNRR

De ce pierde România miliarde de euro? Întârzieri critice în implementarea PNRR

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 17:45 10 Apr 2024 Modificat la 17:45 10 Apr 2024

Țara noastră se află într-o situație îngrijorătoare, nereușind să obțină aprobarea pentru a treia cerere de plată din PNRR, în valoare de 2.669.705.062 EUR.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene informează FACIAS că termenul de evaluare a trecut, iar Comisia Europeană a solicitat clarificări suplimentare referitoare la îndeplinirea jaloanelor necesare pentru deblocarea plăților.

Aceste întrebări vizează în principal domeniile energiei, reformei fiscale și a sistemului de pensii, și bună guvernanță, aflate în responsabilitatea Ministerului Energiei, Ministerului Finanțelor și Secretariatului General al Guvernului.

FACIAS a aflat și că sunt întârzieri uriașe și în ceea ce privește implementarea jaloanelor pentru a patra cerere de plată. Din cele 46 de jaloane și ținte prevăzute pentru implementare încă din prima parte a anului 2023, 20 dintre acestea nu au fost îndeplinite nici astăzi.

Pentru ca România să depună cea de a 4 a cerere de plată este necesar prima data să fie aprobată cererea de plată nr. 3.

Ce face România pentru a evita pierderea miliardelor de euro?

Etichete: FACIAS PNRR
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole