Antena 3 CNN Actualitate De ce pică semnalul în timpul protestelor

De ce pică semnalul în timpul protestelor

1 minut de citit Publicat la 15:27 03 Feb 2017 Modificat la 15:27 03 Feb 2017

Oricât s-ar lăuda operatorii telecom cu viteza mare la internet, acoperirea cu semnal nu e impecabilă. Cea mai mare problemă apare în timpul protestelor.

Dacă ai ieşit în stradă într-unul dintre oraşele în care sunt proteste, probabil ai sesizat că semnalul 3G sau 2G este, cel mult, de dorit, dar mai mereu lipseşte. În Bucureşti, au fost câteva zeci de mii de oameni în Piaţa Victoriei, de unde şi căderea repetată a conexiunii la reţea. Orange a încercat să suplimenteze cu un punct mobil, prima încercare a unui operator de a susţine cererea.

În cazul unei densităţi atât de mari de telefoane, antenele destinate ariei de acoperire „obişnuite“ e clar că sunt depăşite. Totodată, calitatea şi puterea de acoperire sunt înălţimea la care sunt montate antenele şi alte clădiri existente în zonă, au declarat pentru „Adevărul“ reprezentanţi Orange. Staţiile din zona centrală au o arie de serviciu controlată - redusă faţă de cea maximă - în ideea de a creşte capacitatea de trafic, adică de a instala mai multe staţii în aceeaşi suprafaţă.

Mai mult, acoperirea e influenţaţă şi de capacitatea per site. Orange a spus că maxima e de peste 350 de apeluri de voce simultane sau, în cazul internetului, circa 1.000 de conexiuni simultane. Apelurile de voce sunt prioritizate faţă de sesiunile de date, iar, în realitate, pe un site există o combinaţie a celor două tipuri de servicii folosite în acelaşi timp. Distribuţia exactă nu a fost comunicată, dar fiecare operator o face aşa încât să ofere serviciu decent pentru utilizare obişnuită. Ei bine, în timpul protestelor nu e deloc obişnuită, de unde şi lipsa de suport fizic pentru semnal mai bun.
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole