Antena 3 CNN Life Viață sănătoasă De ce ne e mereu poftă de ''ceva dulce''. Răspunsul specialiștilor te va surprinde!

De ce ne e mereu poftă de ''ceva dulce''. Răspunsul specialiștilor te va surprinde!

1 minut de citit Publicat la 18:19 24 Mar 2017 Modificat la 18:19 24 Mar 2017

Zahărul este o substanţă căreia prea puţini îi pot rezista şi pe care o consumăm chiar şi fără să ne dăm seama, pentru că este un ingredient care se găseşte în aproape toate alimentele, într-o formă sau alta, scrie descopera.ro.

Cu toate că organismul uman nu ar putea funcţiona normal fără o anumită cantitate de zahăr în sânge, consumul exagerat determină afecţiuni de tot felul, printre care diabet, obezitate şi boli cardiovasculare. Pentru a afla, însă, cum ne afectează zahărul în exces, trebuie să înţelegem mecanismul prin care organismul foloseşte această substanţă, dar şi de ce uneori tânjim atât de tare după ceva dulce şi cum putem să scăpăm de aceste pofte prin gustări sănătoase.

În mod evident, zahărul este substanţa albă sau brună, cristalizată, pe care o punem în ceai, dar şi pudra pe care o presărăm deasupra prăjiturilor proaspăt coapte. În acelaşi timp, însă, zaharurile se găsesc şi în carbohidraţii producători de energie. Acestea sunt împărţite în două categorii: molecule monozaharide şi molecule dizaharide. Mai departe, acestea se divid în fructoză şi glucoză, substanţe conţinute de fructe, legume şi miere, zaharoză (zahărul de masă), lactoză (care se găseşte în lapte) şi maltoză, cunoscută şi sub numele de „zahăr malţ”, care se găseşte în băuturile alcoolice, mai ales în bere. Astfel de molecule sunt conţinute în mod natural în alimente precum fructele sau pot fi adăugate prin prelucrare, aşa cum se procedează, de exemplu, pentru obţinerea ciocolatei.

De ce este zahărul dăunător?

Spre deosebire de sare, zahărul nu este toxic în sine, el afectând în mod direct doar dantura, arată Graham MacGregor, preşedintele Action on Sugar şi profesor de medicină cardiovasculară la Institutul de Medicină Preventivă Wolfson de la Universitatea din Londra. Substanţa determină, în primul rând, carierea dinţilor şi este cea mai frecventă cauză a durerilor dentare acute resimţite de copii.

Consumul de zahăr în cantităţi moderate sub formă de carbohidraţi complecşi nu este dăunător, arată specialistul. Însă, dacă energia obţinută datorită zahărului nu este consumată, corpul o va înmagazina ca grăsime. Astfel, acest lucru poate determina obezitate, care, la rândul ei, atrage diabetul de tip 2, pe măsură ce corpul devine rezistent la insulină.

 

Etichete: zahar
Citește mai multe din Viață sănătoasă
» Citește mai multe din Viață sănătoasă
TOP articole