Antena 3 CNN Externe De ce mor turiștii străini pe insulele din Grecia: „Între 2 și 5 după-amiaza nu e picior de om afară”

De ce mor turiștii străini pe insulele din Grecia: „Între 2 și 5 după-amiaza nu e picior de om afară”

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 07:00 09 Iul 2024 Modificat la 09:35 09 Iul 2024

Valul de decese consemnate printre turiștii străini din insulele grecești a bulversat comunitate internațională, care încearcă să înțeleagă mecanismele acestui fenomen și riscurile asociate. Localnicii nu sunt, însă, din cale afară de surprinși de incidentele cu final tragic de luna trecută.

Publicația greacă Ekathimerini a discutat, în acest sens, cu Miltos Zervas, excursionist și alpinist experimentat, editorul revistei de drumeții "Anevenontas" (Ascensiune, n.r.)

El a remarcat faptul că toate decesele au avut loc pe insule, unde în ultimii ani s-au înmulțit ofertele de drumeție, fără a fi popularizate în suficientă măsură riscurile acestor activități.

"Recent, pe multe insule, cum ar fi Sifnos, Kythera, Karpathos și Creta, au fost dezvoltate rețele de trasee, nu pentru că acolo sunt, neapărat, excursioniști, ci pentru a prelungi sezonul turistic. Efectul este că invităm oamenii să meargă pe trasee fără a-i informa în prealabil cu privire la dificultățile pe care le vor întâmpina sau fără a-i avertiza să le evite în lunile de vară.

Anul trecut și în cel anterior, au murit turiști pe traseul de drumeție E4 din sudul Cretei, pe care l-am parcurs și eu. Sunt antrenat și cunosc terenul. L-am parcurs la începutul lunii mai cu un prieten de-al meu și ne-am trezit întrebându-ne: 'Cum vom urca acest deal pe caniculă?' Căldura te epuizează fără să-ți dai seama. Și la un moment dat ajungi la fundul sacului în ceea ce privește resursele fizice", a explicat Zervas.

El mai remarcă faptul că decesele au fost consemnate doar printre străini.

"Localnicii nu merg nicăieri în mijlocul zilei. Între orele 2 și 5 după-amiaza nu este niciun suflet afară. Oamenii din zonă au dezvoltat un comportament dictat de mediul natural, pe care un vizitator îl poate ignora dacă nu i se atrage atenția. Oricine poate să o pățească foarte ușor", a continuat expertul.

Antreprenorii din turism vând Grecia sub sloganul "Mare, sex și soare", dar drumețiile sunt din altă ligă

"Drumețiile pe timp de vară pe o insulă unde ești expus la soare necesită anumite reguli", spune, la rândul său, Lefteris Trikiriotis, ghid montan și membru al Comitetului pentru trasee din Regiunea Egee de Nord.

"E vorba despre încălțăminte adecvată, alimentație adecvată, hidratare continuă, asimilarea de electroliți, mai ales dacă aveți o anumită vârstă, notificarea hotelului  cu privire la plecarea în drumeție, GPS-ul tot timpul pornit (...) Trebuie să gândim o strategie de comunicare. Să avem, de exemplu, puncte de informare pe toate insulele, pentru orice activitate", a insistat el.

Potrivit lui Trikiriotis, antreprenorii din turismul local încă își proiectează ofertele sub sloganul "în Grecia, la mare, sex și soare". Însă drumețiile sunt altceva decât o plimbare pe plajă. 

"Grecia este o țară cu o mare proporție de relief montan. Dar noi nu le spunem străinilor acest lucru și ei cred că insulele sunt terenuri de joacă. Insulele, însă, sunt munți. Poate că nu au altitudine mare, dar au terenuri dificile, iar vara există condiții meteorologice de natură să provoace oboseală excesivă. Cine începe o activitate fizică aici cu informații incomplete a comis prima mare greșeală", a avertizat acest ghid montan.

El mai arată că "în Grecia, unde mulți lucrează în turism, educația turistică este zero", iar sfaturile pentru vizitatori ar trebui oferite nu de toată lumea, ci de  cluburile locale de alpinism și drumeții și de profesioniștii relevanți.

Căldura extremă, factor agravant al valului de decese din Grecia

Purtătoarea de cuvânt al Poliției elene, Konstantia Dimoglidou, a confirmat că factorul agravant al cazurilor de turiști morți sau dispăruți la începutul lunii iunie a fost căldura fără precedent care a afectat țara.

"Ofițerii de poliție care au participat în Symi la operațiunea de căutare a lui Michael Mosley (prezentatorul britanic de televiziune găsit mort pe 9 iunie, n.r.) au avut senzația că le ard tălpile picioarelor. Ei au descris o situație care face imposibile drumețiile în aceste regiuni stâncoase și pustii", a declarat ea pentru Kathimerini.

Dimoglidou a subliniat că, în afară de căldura extremă, alți factori au contribuit la deznodământul tragic.

"Majoritatea celor dispăruți aveau peste 60 de ani. Excursioniștii pornesc adesea în ascensiuni dificile cu echipament minim, unii chiar fără telefon mobil sau apă suficientă.

De asemenea, de cele mai multe ori ei fac drumeții fără ghid. Adesea, își supraestimează forțele sau subestimează riscurile. Alpinismul și drumețiile sunt un element de bază în cultura multor europeni, însă peisajul nostru nu este la fel cu cel cu care ei s-ar putea să se fi obișnuit", a conchis ea.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole