Antena 3 CNN Actualitate Justiție De ce există termenul de 10 zile pentru intrarea în vigoare a unor prevederi ale ordonanței privind codurile penale

De ce există termenul de 10 zile pentru intrarea în vigoare a unor prevederi ale ordonanței privind codurile penale

2 minute de citit Publicat la 14:24 01 Feb 2017 Modificat la 14:24 01 Feb 2017

Unele măsuri din OUG privind modificarea Codurilor penale intră în vigoare la 10 zile după publicare, în urma avizului dat de Consiliul Legislativ, a declarat miercuri preşedintele Comisiei juridice din Senat, Şerban Nicolae, lider al senatorilor PSD. 

Întrebat de ce în ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codului penal, care a venit la Senat, unele măsuri intră în vigoare imediat, iar altele la 10 zile după publicare, el a răspuns: "Explicaţia trebuie căutată la Consiliul Legislativ. Din ce mi s-a spus, Consiliul Legislativ a inclus în avizul pe care l-a dat la această ordonanţă, din raţiuni de aplicare. Am primit doar această informaţie transmisă verbal, că în avizul Consiliului Legislativ s-a invocat necesitatea ca modificările la Codul penal să fie intrate în vigoare în termen de 10 zile. Nu înfrânge caracterul de urgenţă, pentru că în 10 zile nici Parlamentul şi nici preşedintele nu şi-ar fi putut îndeplini procedura pe legiferarea uzuală. Deci, din acest punct de vedere, nu este nici decizia Guvernului, nici a Parlamentului". 

În opinia acestuia, faptul că OUG ar fi fost adoptată cu dedicaţie este o ''speculaţie''. 

"Asta este o speculaţie. Nu există. Ce-i aia cu dedicaţie? În primul rând că ea, dacă se aplică şi dacă va rămâne în forma actuală în aprobarea Parlamentului, ea nu va face distincţie. Se va aplica şi celor care vor comite fapte foarte grave. (...) Cine are cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni să o denunţe de îndată, nu să o utilizeze ca pe o monedă de schimb, ca pe un as în mânecă pentru a se exonera pe sine pentru comiterea altor infracţiuni. (...) Văd că procurorul general ne spune ce ar trebui să legiferăm şi ce n-ar trebui să legiferăm", a arătat Nicolae. 

În ceea ce priveşte protestele de stradă, Şerban Nicolae spune că "nu numărul contează". 

"Un om, dacă protestează, eu îi respect dreptul. Eu am ieşit în stradă în decembrie '89 ca să avem acest drept de a protesta. Au ieşit oameni mult mai mulţi, spre exemplu, în ianuarie 2012 şi nu s-a întâmplat nimic, ci doar sub presiunea străzii, la un moment dat, Boc a acceptat să-şi dea demisia, dar să rămână tot un Guvern de-al lor. În 2012, au ieşit foarte mulţi oameni în stradă, multe zile la rând bătuţi de jandarmi, agresaţi de jandarmi, de data asta nu s-a întâmplat, din fericire jandarmeria procedează corect. Dacă sunt mulţi sau puţini, asta mă interesează mult mai puţin. Din punctul meu de vedere, nu numărul ar trebui să determine voinţa românilor. Iohannis ne spune că români sunt doar cei din stradă", a afirmat senatorul PSD. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole