Propus vicepremier, Marcel Ciolacu a fost consilier onorific al lui Victor Ponta pe vremea cind acesta era prim ministru iar titlul i-a fost retras in 2015, dupa aparitia unor poze cu Ciolacu si Omar Hayssam, cu niste mistreti impuiscati la o partida de vanatoare. Poyele erau facute la o partidă organizată de Direcţia Silvica Buzău.
Reactia lui: sunt vechi de "în urmă cu 15-20 de ani", sunt reale, însă au fost „tăiate". În ele apărea şi fostul prefect de Buzău Ion Vasile. "S-au făcut aceste poze, care după 20 de ani s-au dovedit a fi nefericite. Chiar râdeam cu fecioru-meu, îi spuneam: mă, să ştii că am poze şi cu prim-miniştri, şi cu terorişti. Eu nu am pozele acestea", declara Marcel Ciolacu pentru Gândul.
"E o poză de acum 15-20 de ani, la o vânătoare organizată de Ocolul Silvic , la care am participat şi eu. Nu ştiu cum a ajuns Hayssam acolo, vânătoarea a fost organizată de domnul prefect Ion Vasile, pe vremea aceea. Eu sunt vânător. Ocolul Silvic organizează vânători şi se fac invitaţii sau dacă e grupa din care faci parte, se achită şi participi la vânătoare. Cred că eram şi consilier local la Buzău atunci, dar nu au participat doar persoane publice", zicea Marcel Ciolacu pentru Gândul.
Deputatul PSD spunea că a fost singura vânătoare la care a participat alături de Omar Hayssam şi că la acea vânătoare a participat şi ambasadorul Siriei în România.
"E o poză dată de un coleg de-al meu, domnul deputat Adrian Mocanu. Nici nu am de ce să mă scuz. Este o răzbunare, eu am anunţat că voi candida la funcţia de preşedinte al organizaţiei , am înţeles că voia şi el. E o găinărie de doi lei", era concluzia lui Marcel Ciolacu.
Invitată în emisiunea 100 de minute, deputata Steluța Cătăniciu a explicat cum a apărut cel de-al treilea post de vicepremier în Guvernul Tudose.
„Marcel Ciolacu a fost propus pentru a asigura conlucrare între ministere. Am fost colegi în cadrul Biroului permanent, este un om foarte bine organizat, este liderul deputaților PSD, a fost mișcare de înființare a acestei funcții pentru a recupera din pierderea Guvernului care a fost demis prin moțiune, referitoare la îndeplinirea programului de guvernare”.