Ambasadorul Mihnea Constantinescu a încetat din viaţă la 57 de ani, într-un spital din Nisa. Născut în 1961, Mihnea Constantinescu a fost cadru didactic al Universităţii Politehnica din Bucureşti, domeniul inginerie nucleară, specializare în care a obţinut şi doctoratul. Ulterior, a intrat în serviciul diplomatic.
Mihnea Constantinescu a deţinut în perioada mai multor guvernări funcţiile de director al Cancelariei Primului-ministru, consilier de stat sau consilier diplomatic, secretar de stat şi director general pentru afaceri politice în Ministerul Afacerilor Externe. Astfel, a fost purtător de cuvânt al premierului Petre Roman şi director de cabinet al premierilor Theodor Stolojan, Adrian Năstase şi Călin Popescu-Tăriceanu. A fost şi asistent personal al premierului Petre Roman, precum şi director de cabinet al lui Mircea Geoană, când acesta era ministru de externe.
Ambasadorul Mihnea Constantinescu a murit la 57 de ani
Societatea românească regretă dispariția unui ilustru diplomat
Mihnea Constantinescu a fost un diplomat desăvârşit şi nu am cunoscut un susţinător mai puternic al Parteneriatului Strategic SUA-România afirmă ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, într-un mesaj de condoleanţe.
"Comunitatea Ambasadei SUA şi cu mine am fost profund întristaţi să aflăm astăzi despre plecarea dintre noi a Ambasadorului Mihnea Constantinescu. A fost un diplomat desăvârşit, un patriot român şi nu am cunoscut un susţinător mai puternic al Parteneriatului Strategic SUA-România. Numeroasele contribuţii pe care le-a adus, atât României, cât şi comunităţii internaţionale, inclusiv recenta preşedinţie a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului, nu vor fi uitate. Sfaturile înţelepte pe care mi le-a oferit mie şi predecesorilor mei s-au dovedit nepreţuite în încercarea noastră de a reprezenta cât mai bine America în faţa poporului român. Sincere condoleanţe familiei Ambasadorului Constantinescu, colegilor şi prietenilor săi. Îi vom simţi lipsa", transmite Klemm, potrivit site-ului Ambasadei SUA.
"Se rostogolesc de dimineață gânduri la pierderea celui la care majoritatea se referă ca la "probabil cel mai respectat diplomat și înalt funcționar public al României ultimelor decenii". Ambasadori, prieteni, oficiali, jurnaliști de peste tot adaugă vorbe calde și triste despre cine a fost Mihnea Constantinescu. Un diplomat desăvârșit, în fața căruia începeai, natural, să-ți cântărești opiniile, deși le aștepta calm, cu voluptatea lui de fin observator al lumii, indiferent cum arăta ea. Ce-am înțeles eu despre el este că inteligența, intuiția și rafinatul lui simț al umorului au fost dublate mereu de o infinită discreție, o discreție în care și-a dorit probabil și să-i fie chiar și plecare. Drum bun și odihnă veșnică, stimate Mihnea Constantinescu! Dumnezeu să te odihnească!", a scris realizatoarea TVR Irina Păcurariu, pe Facebook.
„Este omul care a avut o contribuție vitală la marile dosare pe care România le-a negociat în plan extern și faptul că a fost de-a dreapta premierilor în momente grele, Mihnea Constantinescu era de fiecare dată omul pe care te puteai baza, omul care nu s-ar fi aruncat cu un punct de vedere nedocumentat”, a declarat realizatorul Antena 3, Adrian Ursu după moartea diplomatului.
"Unul din cei mai respectati diplomati ai Romaniei, ambasadorul Mihnea Constantinescu a murit azi noapte la un spital din Nisa. Avea 57 de ani. A fost un om unanim apreciat pentru calitatile sale profesionale si pentru comportamentul uman ireprosabil", a scris Radu Tudor, pe blog.
Condoleanțele lui Tăriceanu
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a transmis duminică un mesaj de condoleanţe la moartea diplomatului Mihnea Constantinescu, în care a afirmat că fostul ambasador a fost "un om care întruneşte definiţia profesionalismului şi a bunului-simţ deopotrivă".
"Cu mare tristeţe am aflat că s-a stins din viaţă Mihnea Constantinescu. Am pierdut azi nu doar un fost colaborator, ci şi un apropiat prieten. Am avut onoarea de a lucra, de a împărtăşi gânduri şi opinii împreună. A fost un om care întruneşte definiţia profesionalismului şi a bunului-simţ deopotrivă, având o contribuţie importantă la toate dosarele care vizau România. Era persoana pe care te puteai baza în orice moment", a declarat Tăriceanu, într-un mesaj postat pe Facebook.
Meleșcanu: O pierdere uriașă
Ministrul Teodor Meleşcanu a declarat că moartea ambasadorului Mihnea Constantinescu reprezintă o pierdere foarte grea pentru corpul diplomatic românesc şi a transmis condoleanţe familiei îndoliate din partea Ministerului de Externe.
"E o veste proastă pentru tot ceea ce înseamnă corpul diplomatic românesc. Dl Mihnea Constantinescu a fost unul dintre cei mai respectaţi ambasadori şi un om de o mare calitate profesională, echilibru şi interes deosebit de a promova interesele României, indiferent de culoarea politică a partidelor care erau la guvernare. (...) Pentru noi, pentru Ministerul de Externe, este o pierdere foarte grea. Vom lua toate măsurile pentru repatrierea lui şi ce putem să facem este să ne rugăm pentru odihna lui veşnică", a declarat Meleşcanu duminică într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
Reacția MAE
Ministerul Afacerilor Externe şi Corpul Diplomatic şi Consular au pierdut un coleg respectat, dar ambasadorul Mihnea Constantinescu va rămâne, prin ceea ce a realizat, în istoria diplomaţiei româneşti şi va continua să fie un etalon moral şi profesional, se arată într-un comunicat transmis de MAE.
Potrivit MAE, activitatea de peste douăzeci de ani în diplomaţia românească a ambasadorului Mihnea Constantinescu a fost marcată de un profesionalism şi un devotament incontestabile.
"Cariera sa se întrepătrunde cu naşterea şi evoluţia României democratice şi euroatlantice şi este un reper pentru ceea ce statul român a dorit să devină după Revoluţia din 1989. De-a lungul carierei diplomatice a realizat numeroase proiecte marcante şi a deţinut diverse funcţii şi însărcinări importante care au definit vocea României la nivel internaţional, contribuind la gestionarea dosarelor majore de politică externă ale ţării, se subliniază în comunicat.
Fostul ministru al Culturii Ionuț Vulpescu: Un făcător de pace
"Azi ne-a părăsit Mihnea Constantinescu, înainte de toate OM. Am pierdut un prieten, iar statul român a pierdut un slujitor devotat, cum puțini mai are în aceste vremuri de oportunism agresiv și de egoism feroce.
De o discreție rară, inteligent și cultivat, era o prezență liniștitoare. Un om rar. Un făcător de pace. Pregătirea și calitățile personale l-ar fi făcut eligibil să ocupe orice post în stat. A ales să servească interesul public cu discreție, din planul doi, și a făcut-o cu eficiență. Am avut în el, în perioada ministeriatului meu la Cultură, o relație strânsă; sfaturile lui mi-au fost mereu de folos. Veneau din partea unui mare iubitor de cultură.
A încarnat imaginea înaltului funcționar de stat, eficient și oricând dispus la efort și sacrificii, dincolo de orice angajament politic partizan. Era loial, iarăși dincolo de căile politice urmate de cei cu care lucra. Asta i-a permis să treacă dincolo de stânga și de dreapta politică, să fie o cale de dialog și un generator de consens. A știut să facă pace între convingerile sale personale și exigențele slujirii statului. Mulți tineri îi datorează cariera în diplomație și în instituții importante ale statului. Pentru că era un generos, împărțea cu ceilalți cunoștințele sale.
Odihnește-te în pace, Mihnea Constantinescu!"
Andrei Țărnea: Îi datorez cariera
"Diplomatul caruia ii datorez cariera, cel care mi-a fost ghid si mentor ani de zile apoi prieten intelectual a plecat in noaptea aceasta. Mihnea Constantinescu mi-a fost inspiratie si model in MAE iar apoi la Aspen Romania el era the one man think-tank la care apelam pentru toate subiectele dificile si delicate. Mihnea a avut poate cel mai important rol in occidentalizarea diplomatiei romane si formarea unei generatii de diplomati. Cu discretie si persistenta inegalabile, Mihnea a fost un Ambasador al carui talent era depasit doar de dedicatia si expertiza fabuloasa care-i erau caracteristice. Nu am cum sa exprim destul recunostinta personala si admiratie pentru rolul sau. Sa se odihneasca in pace ... ", scrie diplomatul Andrei Țărnea.
Iulia Motoc, judecător la CEDO
"A murit un prieten bun si un diplomat de exceptie. Un om de o mare generozitate, finete si inteligenta parca venite dintr-o alta lume. Dumnezeu sa-l odihneasca!!"
Sorin Ducaru, fost ambasaor al României în SUA, în prezent chairman of the Scientific Council of the New Strategy Center, Senior Fellow, Hudson Institute.
"În această noapte s-a stins cel mai bun prieten al vieții mele mature, Mihnea Constantinescu. Un prieten neprețuit traversând anii studenției și ai diplomației.
A plecat spre ceruri cu discretia și generozitatea care l-au caracterizat toata viața. Am reușit să comunic ultima dată cu el week-end-ul trecut. Am rămas, și de această dată, cu acel sentiment de profundă admirație pentru a sa tărie, grija generoasă față de « acasă» , și nu în ultimul rand, pentru ascuțitul simț al umorului, plin de înțelesuri, care nu l-a părăsit niciodată, nici măcar în clipele de suferință….
Pentru diplomația românească a ultimelor decenii, Mihnea Constantinescu a fost și va rămâne un REPER ȘI MODEL, UMAN ȘI PROFESIONAL neprețuit de care mai avem nevoie, atat generația mea, cat și cele care vin din urmă. Un OM a cărui inteligență și profunzime intelectuală nu erau depășite decât de ireproșabilul său caracter. Un PROFESIONIST a cărui expertiză și simț strategic nu au fost depășite decât de simțul datoriei și al loialității față de țară și față de bunul simț, de la care nu a abdicat niciodată (nici atunci când acesta se mai evapora pe scara ierarhică). Un diplomat și înalt funcționar public de mare calibru, animat nu de "escalada parvenirii" cu acces la functii/ranguru, ci de obiectivele și substanța proiectelor naționale în care credea si era angrenat. Un om special : generos, pozitiv, cu mult tact, echilibru și rafinament intelectual și uman.
Faptul că un astfel de OM este recunoscut astazi (fie si post mortem) ca fiind probabil cel mai respectat diplomat și înalt funcționar public al României ultimelor decenii, mă inspiră și îmi dă speranță. Diplomația românească post ’89 a avut parte, fara indoiala, de o serie de diplomați, ambasadori, miniștri care s-au distins prin contribuțiile lor la obiectivele naționale. Insa, printre aceștia, Mihnea Constantinescu a fost și rămâne o personalitate unică!
Nu pot spune că l-am pierdut pe Mihnea, pentru că el va trăi în mine, așa cum trăiește prin ceea a transmis, ca om și profesionist, tuturor celor care i-au fost aproape și care îi aduc, în orele acestea triste, un ultim omagiu. Însă, îmi va lipsi enorm, și ne va lipsi prin tot ceea ce focul său lăuntric, profesionalismul și tăria sa de caracter ar fi putut să ne mai dăruiască.
A păstra în noi câte ceva din ceea ce ne-a dăruit Mihnea (direct și indirect) și a transmite câte puțin, mai departe și către alții, cred că ar fi cel fel mai îndreptățit omagiu pe care i-l putem aduce. Iar dacă acest omagiu ar contribui la o «clonarea» de caractere și profesioniști după modelul lui, am fi mai cu totii mai castigati. Am beneficia, în continuare, de pe urma acestei personalități aparte, într-o perioadă în care avem enormă nevoie de un astfel de model de OM si PROFESIONIST!
Dumnezeu să-l odihnească în pace printre cei mai buni și drepți !".