Antena 3 CNN Actualitate Educație De când vor trebui profesorii să declare meditațiile în registrul de la școala unde predau | Noua prevedere din Legile Educației

De când vor trebui profesorii să declare meditațiile în registrul de la școala unde predau | Noua prevedere din Legile Educației

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 10:10 04 Apr 2023 Modificat la 10:10 04 Apr 2023

În cazul profesorilor care dau meditații, registrul declarațiilor de interese s-ar aplica, în școli, la 3 luni după ce intră în vigoare legea învățământului preuniversitar, potrivit proiectului de lege care a ajuns în Parlament.

Miercuri, 28 martie, cele două proiectele de legi au fost aprobate de Guvern.

Art. 164 – "(4) Pentru punerea în aplicare a dispozițiilor alin. (3), la nivelul unităților de învățământ se constituie Registrul declarațiilor de interese. Modelul Registrului declarațiilor de interese și procedura de declarare a intereselor se aprobă prin ordin al ministrului educației, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi."

Citește și: Legile Educaţiei au fost adoptate de Guvern. Ministrul Ligia Deca anunţă ce se schimbă la Bacalaureat şi Evaluarea Naţională

Profesorii nu mai au voie să dea meditații contra cost elevilor pe care îi au la clasă

Potrivit noilor modificări din legea învățământului preuniversitar, profesorilor li se interzice să pregătească contra cost elevii de la clasele la care sunt încadrați în anul școlar în curs, conform art. 164 (3), având obligația să depună eforturile necesare pentru atingerea competențelor de către fiecare elev.

"Pentru a asigura echitatea și obiectivitatea în activitatea de predare-învățare-evaluare, personalului didactic de predare îi este interzis să desfășoare activități de pregătire suplimentară contra-cost pentru elevii de la clasa/clasele la care este încadrat în anul școlar în curs, având obligația de diligență să depună eforturi pentru atingerea competențelor necesare de către fiecare elev, prin activitatea la clasă și prin programele de învățare remedială."

Ministerul Educației nu deține date despre niciun profesor care ar fi făcut meditații contra cost cu elevii pe care îi are la clasă, în ultimii 5 ani, potrivit unui răspuns dat de instituție la solicitarea Edupedu.ro.

Până acum, profesorilor le-a fost interzis prin Codul de etică, aprobat prin ordin de ministru, deci nu prin lege, să facă meditații cu elevii de la clasă.

Codul-cadru de etică al personalului didactic din învățământul preuniversitar, prevede explicit că ”meditațiile contra cost cu beneficiarii direcți ai educației de la formațiunile de studiu la care este încadrat” sunt interzise.

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole